„Nu-i fericită, nici vorbă. Dar îi e bine.”

Știi deja că nu-mi plac lucrurile prea dulci și siropoase, fie ele înghețată, ciocolată, povești, complimente sau oameni. Le prefer pe cele mai ciudate, complicate & condimentate, amare și mai dure, care te călesc, te fac puternic și te învață. 

Nu-mi plac poveștile cu final fericit, ci cele triste sau plate ori cu final deschis. Autentice. Ca-n viață. 

Viața nu e roz. Nici dulce. E grea. Gri. Mov. Verde-albastră. Precum cocorul lui Geo Bogza. 

Îmi plac deci oamenii, poveștile și cărțile ca viața: gri, mov, verzi-albastre. Triste.  

Zuleiha deschide ochii (Guzel Iahina) m-a iritat la primele pagini. Pentru că era prea dulce și prea departe de viață. Mi s-a părut o poveste menită să te facă să suferi alături de protagonist, ca într-o telenovelă. Să plângi uitîndu-te cum Zuleiha e victima soțului, soacrei și sistemului, dar să știi că nu are cum să i se întîmple ceva fatal și să dispară din film. Să te doară sufletul episod după episod pînă la final, cînd povestea se termină frumos și Binele învinge, iar cititoarele/privitoarele se șterg la ochi, își suflă nasul, oftează și se întorc la ale lor, convinse fiind că indiferent de cît de grele sînt aceste „ale lor” există un licăr de speranță și suferința și lipsa lor de inițiativă nu sînt în zadar. 

Zuleiha deschide ochii mi s-a părut deci o carte scrisă pentru femei. Pentru acelea care-s publicul țintă al reclamelor la detergent. Fix ca Splendida cetate a celor o mie de sori (Khaled Hosseini), pe care după ce am citit-o i-am dus-o mamei mele. Ei îi plac poveștile astea. Ei îi place, de altfel, și înghețata cu ciocolată și caramel. Ceea ce nu e de blamat. Înghețata cu ciocolată și caramel, telenovelele și detergentul au rolul lor. Iar noi, ceilalți, care poate iubim caramelul sărat și filmele dure de Crăciun, trebuie să învățăm să le apreciem și acceptăm așa cum sînt pe femeile din viața noastră care se uită la telenovele și citesc cărți siropoase. 

Treptat, m-am mai îmblînzit cu Zuleiha. Știam că urma să fie la fel de previzibilă, că nu voi scrie nimic pe blog despre ea, că stilul scriiturii nu e deloc impresionant etc. Mai știam că e ceva mai bună decît Splendida cetate a celor o mie de sori și ce notă urma să îi dau pe Goodreads cînd o voi fi terminat. Pe scurt, am acceptat pactul cu Guzel Iahina și am așteptat cuminte ca Binele să învingă. 

Ce nu știam era că plecînd de la un scurt episod cu o idee care mi-a plăcut urma să scriu ceva pe blog despre ea. Nu știam nici că urma să fie prima carte cu care să fac un soi de pariu. Am încropit ceva pe blog despre ea înainte de a o termina de citit. Cu 100 de pagini înainte. Pariul a fost să văd cît și dacă voi schimba ceva din aceste rînduri la finalul cărții. 

Așadar, au fost două momente și o idee care mi-au plăcut și de la care a pornit acest text. Unul dintre ele e în ultima parte a cărții și a fost scris în alt registru, de parcă asistam la o piesă de teatru, cu ieșirea din scenă a lui Kuzneț și Ignatov urmată de căderea cortinei și de aplauzele spectatorilor. Mai aveam puțin și aplaudam și eu. 

Celălalt moment foarte bine scris a fost capitolul în care am făcut cunoștință cu Wolf Karlovici Leibe. M-a surprins plăcut că Guzel Iahina poate și altceva. Desigur, pînă la urmă și povestea lui interesantă a avut (din păcate) final fericit, în ciuda bolii lui cumplite, dar nici nu avea cum într-un astfel de film. 

Ideea care însă mi-a plăcut și cu care plec după ce găsesc telecomanda și închid televizorul e că în Zuleiha deschide ochii viața e ca florile și buruienile care își găsesc loc chiar și printre betoane. Și cresc. Răzbesc. Că sînt unele instincte în noi care își cer partea, iar noi nu trebuie să ne împotrivim, ci să le acceptăm. Să ne acceptăm. Din cînd în cînd.  

Am mai reținut din carte să accept că nu trebuie să fii fericit ca să îți fie bine. Și deci să nu te simți vinovat dacă nu îți iese treaba cu rozul și fericirea. Că viața nu-i ca pe Facebook. 

Later edit: Am cîștigat pariul și nu am schimbat nimic din aceste rînduri. Morala, Binele învinge-n cărți, nu și în viață.