Timp

Citind deja pe nerăsuflate trilogia fiordurilor (Între cer și pământ, Tristețea îngerilor și Inima omului) și mult mai modernul roman Povestea Astei, m-am bucurat teribil să mă-ntâlnesc cu cartea asta într-o librărie din Brașov. 

Diferită în ton și construcție de celelalte, cartea este o meditație pe tema timpului, cu tot ceea ce presupune aceasta: viață și moarte, iubire și sfârșitul iubirii, fericire, deziluzie, cunoaștere, muzică, solitudine și prietenie:

„Un Dumnezeu care nu râde niciodată nu poate fi atotputernic.”

„Ești cine ești și ai fost dintotdeauna așa. Dar trebuie să ierți. A ierta e uneori același lucru cu a te recunoaște pe tine insuți. Cel care iartă se regăsește pe sine. Iar cel care se regăsește e liber.”

„nouă ni s-a dat un corp pentru a ne aminti că nu suntem zei. Pemtru a ne reaminti că tolerăm prost timpul și că, prin urmare, avem datoria de a-l folosi bine.”

„Este esențial ca oamenii să recunoască și rolul lucrurilor aparent mărunte și insignifiante în circuitul vieții. Că totul cântărește la gel de greu, femeile cât bărbații, râmele cât regii. Că nimic nu e măreț în afară de viață.”

„În toate ruinele, curțile bisericilor, casele, satele, orașele, trenurile, avioanele, totul, chiar și pungile de plastic suflate de vânt, se află povești sau fragmente de destine. Destinul - noi îl creăm trăind.”