vers 8, Ileana Malancioiu
Vis
Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag
Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,
Se uită unii la alţii tăcuţi
Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.
E prea mult cântec împrejurul nostru,
L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,
Parcă m-aş fi temut să rup o frunză
Şi am cântat dintr-un copac întreg.
As vrea
As vrea sa ma duc undeva sa nu mai stiu de nimic
sa ma intorc atunci cand voi fi uitat tot
sa-mi amintesc cu greu cum ma cheama si cine sunt
si sa invat ce mai pot
sa aflu spre a trai pana la capat
si a ma bucura ca sunt inca vie.
As vrea sa ajung undeva unde nu stie nimeni
nimic din tot ce se stie
si din ce se inventa inca
fara nici un fel de pretentii
impotriva mea si a tuturor
in lumea asta plina de inventii.
Dar unde e locul acela senin ma intreb
si plang in tacere si nimeni nu stie
mi-e frica de tot si de toate si-as vrea
sa ma bucur din nou ca sunt inca vie.
Cosmar
Intreg orasul era plin de morti
Iesisera pe strada principala
Asa-mbracati in hainele de gala
Pe care cat esti viu nu prea le porti.
Treceau razand si nu-i puteam opri
Pareau ca nu mai inteleg deloc
Ca sunt prea multi si nu mai este loc
Si pentru cei care mai suntem vii.
Ne-nfricosa grozav fantasticul delir
Dar stam si ne uitam uimiti ca la parada,
Caci fiecare-aveam pe cineva pe strada
Si n-am fi vrut sa fie inchis in cimitir.
Gravitatia disparuse
Gravitatia disparuse de multa vreme,
Lucrurile cadeau din ce în ce mai sus,
Oamenii ajunsi pe alte orbite
Strigau cât puteau ce aveau de spus.
Cei ramasi pe loc, se tineau fiecare
De câte un copac foarte gros
Si-n linistea în care asteptau
Totul era cu capul în jos.
Daca s-ar fi putut aduna într-o piata,
Daca si-ar fi dat cineva foc
Poate ca unul dintre cei desprinsi de ai lor
Ar fi reusit sa cada la loc
Pe pamântul de care s-a-ndepartat
Odata cu neobisnuita rotatie
Si poate ca s-ar fi ajuns din nou
La gravitatie.
Si toate caderile ar fi fost în jos
Si toate înaltarile ar fi venit de la sine,
Dar nimeni n-avea curaj sa se mai desprinda
De copacul de care se tine.
Cânt pe inimă ca pe-o frunză de fag
Stau oamenii-n drum să m-audă cum cânt,
Se uită unii la alţii tăcuţi
Şi se-ntreabă ce pasăre sunt.
E prea mult cântec împrejurul nostru,
L-ascult cu ei şi nu-l mai înţeleg,
Parcă m-aş fi temut să rup o frunză
Şi am cântat dintr-un copac întreg.
As vrea
As vrea sa ma duc undeva sa nu mai stiu de nimic
sa ma intorc atunci cand voi fi uitat tot
sa-mi amintesc cu greu cum ma cheama si cine sunt
si sa invat ce mai pot
sa aflu spre a trai pana la capat
si a ma bucura ca sunt inca vie.
As vrea sa ajung undeva unde nu stie nimeni
nimic din tot ce se stie
si din ce se inventa inca
fara nici un fel de pretentii
impotriva mea si a tuturor
in lumea asta plina de inventii.
Dar unde e locul acela senin ma intreb
si plang in tacere si nimeni nu stie
mi-e frica de tot si de toate si-as vrea
sa ma bucur din nou ca sunt inca vie.
Cosmar
Intreg orasul era plin de morti
Iesisera pe strada principala
Asa-mbracati in hainele de gala
Pe care cat esti viu nu prea le porti.
Treceau razand si nu-i puteam opri
Pareau ca nu mai inteleg deloc
Ca sunt prea multi si nu mai este loc
Si pentru cei care mai suntem vii.
Ne-nfricosa grozav fantasticul delir
Dar stam si ne uitam uimiti ca la parada,
Caci fiecare-aveam pe cineva pe strada
Si n-am fi vrut sa fie inchis in cimitir.
Gravitatia disparuse
Gravitatia disparuse de multa vreme,
Lucrurile cadeau din ce în ce mai sus,
Oamenii ajunsi pe alte orbite
Strigau cât puteau ce aveau de spus.
Cei ramasi pe loc, se tineau fiecare
De câte un copac foarte gros
Si-n linistea în care asteptau
Totul era cu capul în jos.
Daca s-ar fi putut aduna într-o piata,
Daca si-ar fi dat cineva foc
Poate ca unul dintre cei desprinsi de ai lor
Ar fi reusit sa cada la loc
Pe pamântul de care s-a-ndepartat
Odata cu neobisnuita rotatie
Si poate ca s-ar fi ajuns din nou
La gravitatie.
Si toate caderile ar fi fost în jos
Si toate înaltarile ar fi venit de la sine,
Dar nimeni n-avea curaj sa se mai desprinda
De copacul de care se tine.
Comentarii
Trimiteți un comentariu