Vină
Există viață după moarte?
Pornind de la un element din biografia autorului, romanul propune tema delicată a războiului interior dintre libertate și abandon, realitate și visuri, viață și moarte. Toate sub forma dilemei morale care îl învăluie pe protagonist după ce i se naște copilul: to kill or let live.
Există viață după ce îți lași familia în țară și emigrezi?
Există viață după război?
Există viață după război?
Dar după un război interior?
Edvard Munch, The Scream (1893) |
Ce au în comun situațille expuse mai sus este sentimentul de vină. Remușcare și, poate, căință.
Vină că nu ai avut curaj să trăiești cum ai vrut, că nu te-ai dat jos din roller coaster, că te-ai lăsat condus de anumiți oameni și conjuncturi și că nu ai îndrăznit ori apucat să trăiești clipa.
Vină că i-ai lăsat în țară pe ai tăi, cu riscul ca ei să fie persecutați pentru egoismul tău, ca să te salvezi. Acest tip de vină este bine ilustrat de Milan Kundera în Ignoranța, unde se împletește cu nostalgia și înseamnă durere, neputință de adaptare, imposibilitatea omului de a se exprima și de a (se) comunica și amputarea propriei individualități.
Vina resimțită nu doar de cei care ucid, violează, fură și pustiesc, ci și de generația postbelică. Un astfel de exemplu de vină constituie sîmburele romanului Cititorul, de Bernard Schlink, unde ia chipul detașării, amorțelii și-a iritării, cum am notat în 2011 - putem spune că procesul nu i-a privit doar pe Michael si pe iubita lui. Ei au devenit, de fapt, actanții unui conflict general ce a cuprins Germania de după război; o Germanie îngrozită de propriile-i fapte și disperată să se elibereze de rușine. Însă sentimentul de vinovăție nu a dispărut o dată cu pedepsirea vinovaților; undeva în subconștient, știau că și ei ar fi procedat la fel.
Vina că după ce ți se naște un copil cu o malformație congenitală vrei și faci tot ce îți stă în putință ca acesta să moară și ca tu să evadezi din „închisoarea copilului grotesc”, întocmai ca Bird, protagonistul romanului O experiență personală, de Kenzaburo Oe.
Cu gîndul și inima la Africa, Bird e prins în colivie încă de la primul rînd al romanului, încă înainte de a i se naște copilul. Colivia lui înseamnă nevasta, mama-soacră, slujba și neputința. Captiv într-o lume în care nu poate fi el însuși.
Din primul moment în care află că are un copil legumă, cu puține șanse la o viață normală, instinctul de conservare și egoismul îl împiedică să își mai dorească altceva decît libertate și eliberare. Cu orice preț. Decade și are iluzia libertății și-a detașării în brațele alcoolului și ale fostei colege de facultate. Whiskey, Himiko și Africa - singurele repere care îl pot apăra de „monstruozitatea aia”: „Mă gîndesc să divorțez după ce moare copilul și soția mea își revine. Atunci o să fiu cu adevărat un om liber, mai ales că am fost și concediat, și visez la asta de ani de zile. [...] Africa la orizont!”
Totul e despre el. E singur în colivie. Toate i se întîmplă doar lui. Instinctul de conservare este mai puternic decît cel patern: „Preocuparea mea principală acum e personală, e un copil grotesc care m-a făcut să întorc spatele lumii reale. Ceilalți pot foarte bine să ia parte la un destin global cu marșurile lor de protest, în ei nu și-a înfipt dinții un copil cu o umflătură la cap.”
Merge pînă aproape de capăt cu planul lui de evadare, dar are parte de un moment epifanic. Se vede liber în Africa mult visată, însă „Bird nu putea să își închipuie decît o Africa pustie și insipidă. Pentru prima dată de cînd, copil fiind, începuse să fie pasionat de Africa, aceasta încetă să mai strălucească în el. Un om liber, pierdut într-o Sahara cenușie.”
Decide să se absolve de vina uciderii propriului copil și să îi dea acestuia o șansă la viață, însă o face tot pentru el: „E spre binele meu. Numai așa pot înceta să fiu mereu pe fugă. [...] Tot ce vreau e să nu mai fiu un bărbat care fuge tot timpul de răspundere.”
Decide să se absolve de vina uciderii propriului copil și să îi dea acestuia o șansă la viață, însă o face tot pentru el: „E spre binele meu. Numai așa pot înceta să fiu mereu pe fugă. [...] Tot ce vreau e să nu mai fiu un bărbat care fuge tot timpul de răspundere.”
Egoismul lui Bird ne dă o lecție despre viață și despre noi. Una care doare. După ce parcurgi romanul lui Kenzaburo Oe, mă întreb, mai ai curajul să te uiți în oglindă?
Comentarii
Trimiteți un comentariu