vers 11, Emil Brumaru

Apocrifă I 

Timpul ceasurile-şi plimbă

Îmbrăcate în civil.

Dintr-un câine curge-o limbă.

Apoi trece-o săptămână.

Cuiul intră în perete

Şi găleata în fântână.

Şi-n bucătăria pură

Cănile se coc şi-aşteaptă

Atârnând cu apa-n gură.

Astenie 

Vorbiţi încet, sau poate chiar în şoaptă,

Azi sunt neputincios ca o mătasă,

Doar sufletul îmi lunecă prin casă

Pe marile covoare şi aşteaptă.

Intrarea lui în vis e-ngăduită

De mult. S-a pregătit cu sârguinţă.

Hainele mele fragede palpită

Să-i înfăşoare lirica fiinţă.

Căci va pleca. Şi-n alba încăpere

O să rămân cu faţa mai frumoasă.

Şi fiecare lucru îmi va cere

Să îi surâd. Azi sunt ca o mătasă.

Apocrifă II 

Parfumurile după ploaie

Ne bagă degetele-n nări.

Un kilogram de fluturi putrezi

Candoarea are în cămări

Din care cu delicateţe

Serveşte triştii musafiri.

Adolescenţii mor de coşuri

În toiul marilor iubiri.

Să nu uit că sunt poet

Poetului îi şade bine
Să fie trândav, bleu şi pur.
Mânânce miere de albine,
Beie din sticle borş de-azur.
Îmbuibă-se printre chiftele,
Cu târtiţe de fluturi moi.
Poetul trebuie să-şi spele
Zilnic picioarele-n oloi.
Şi mâinile în lapte dulce,
Şi faţa-n bulion de crin.
Dânsul de-a pururi va să-şi culce
Pe plusuri trupul longilin.
Să nu citească, să nu scrie,
Ci numai doar poet să fie,
Cu papanaşi la pălărie
Şi c-o iubită fistichie
Ce are sâni cât garderoba
Şi coapsele cât Europa!

Amnezie 

dacă iei o portocală

şi-o dezbraci în pielea goală

ca să-i vezi miezul adânc

peste care îngeri plâng

cu căpşune-n loc de ochi

şi aripi de foi de plopi

se întâmplă să uiţi totul...

Prezentare

Trăiam în bulion, trăiam în fructe,

În dulci latrine cu hârtii murdare,

În untdelemn duceam naive lupte,

Sticlele mele aveau dop de soare.

Iubeam păieanjeni fără ca să-mi pese,

Şi lângă ziduri mirosul de var;

Pe tăvi dormeam alături de mari fese

De piersice roz-albe ce transpar.

Iar perna mea, ca laptele de moale,

Puf de cocor ce zboară-n ea avea.

Piperele cu rangurile sale

Vechi pretendent-au fost la nara mea.

Şi pentru-a-mi fi stăpână şi regină

Peste imperiul vast de lene calmă

În faţa mea creştea ciuperca fină

Cu reverenţe şi cu spori în palmă.

Cântecel

Spune-mi franş, ce chiloţi ai,
Bleu-jandarm sau galben-pai,
Când treci gingaşă-n tramvai
Pe la margine de rai?

C-am înnebunit cu toţii
Să-ţi vedem un pic chiloţii,
Stând de-o săptămână-n stăţii
Cu gâtul pe şina roţii