joi, 29 martie 2018

fargo, life, fargo

The problem is not that there is evil in the world, the problem is that there is good. Because, otherwise, who would care? (V.M.Varga, Fargo, S03E09)

marți, 20 martie 2018

life (5)

pentru ca pur si simplu sint lucruri in viata impotriva carora nu te poti intoarce. sint oameni de care trebuie sa te desparti oricit de greu iti este si oricit de mult nu iti doresti asta. sint amintiri peste care trebuie sa treci, desi nu vrei sa uiti de ele. sint valori pe care trebuie sa ti le schimbi fara sa te simti vinovat. accepta toate schimbarile acestea, bucura-te de ele si traieste. atit.

Ii raminea din viata lui de pina atunci doar caietul plin de poeme din adolescenta. Un caiet care disparu, foaie dupa foaie, devenind foita pentru tigari. Vazu in acest lucru mai intii o aspra lectie a vietii, care transforma in scrum paginile pline de sonete laborioase si melancolice. Dar foarte curind, gustul tutunului de calitate proasta, care alunga mirosul de singe si de carne in putrefactie, dadu acestui caiet un sens nou - cel al tacerii soldatilor care, dupa o lupta, isi rasuceau o tigara dintr-un crimpei de poem. De atunci, calmul acelor minute i se parea infinit mai adevarat decit tot ce se putea spune despre viata sau moarte in acele strofe rimate... (Andrei Makine, Recviem pentru Est)

vineri, 2 martie 2018

rumi

Listen, O drop, give yourself up without regret,
and in exchange gain the Ocean.
Listen, O drop, bestow upon yourself this honour,
and in the arms of the Sea be secure.
Who indeed should be so fortunate?
An ocean wooing a drop!
In God's name, in God's name, sell and buy at once!
Give a drop, and take this Sea full of pearls!

Rumi

joi, 8 februarie 2018

Solaris, Stanislaw Lem

Oare poți fi răspunzător de propriul tău subconștient? Dacă eu nu răspund de el, atunci cine răspunde?  [...] Omul a pornit în întîmpinarea altor lumi, a altor civilizații, fără să cunoască pînă la capît propriile lui ascunzișuri, căile ce se înfundă, fîntînile, ușile baricadate sau mascate.
 [...]
- Nu m-am ocupat de teoria religiilor și poate că n-am inventat niumic, dar n-ai cumva întîmplător idee dacă a existat vreodată credința într-un dumnezeu... imperfect?  [...]  un dumnezeu a cărui imperfecțiune nu derivă din simplitatea creatorilor lui umani, ci constituie însăși trăsătura lui esențiala, imanentă. Acesta trebuie să fie un dumnezeu limitat în atotputerea și atotștiința lui, care evaluează greșit viitorul operelor lui, ceea ce-l poate duce pînă la consternare. este un dumnezeu... care vrea întotdeauna mai mult decît poate, deficiență de care nici nu-și dă seama de la început. O divinitate care a construit ceasornicele, dar nu și timpul măsurat de ele; care făurește sisteme și mecanisme ce servesc anumitor țeluri, dar aceste scopuri sînt depășite și trădate; care a creat infinitul, dar acesta, din măsură a puterii, a devenit măsura unei nesfîrșite înfrîngeri.  [...]
- Dacă te pricep bine, tu îți imaginezi un dumnezeu în evoluție, care se dezvoltă în timp, înălțîndu-se pe trepte tot mai înalte ale puterii, pînă la conștiința nevolniciei acesteia. Dumnezeul tău este o ființă care a intrat în dumnezeire ca într-o situație fără salvare și, înțelegîndu-și soarta, s-a lăsat pradă disperării. Da, dar un dumnezeu care disperă este tocmai omul, dragul meu, e vorba deci de om... E nu numai o filozofie inferioară, ci chiar un misticism inferior.
-  Nu, am răspuns cu îndărătnicie, nu mă refer la om. [...] În pofida aparențelor, omul nu-și creează țeluri. I le impune timpul în care s-a născut, el le poate servi sau se poate împotrivi lor, dar obiectul acestei serviri sau al împotrivirii este dat din afară. Pentru a fi pe deplin conștient de libertatea căutarii țelurilor, omul ar trebui să fie singur, lucru cu neputință, deoarece omul necrescut printre oameni nu poate deveni om. Divinitatea mea trebuie să fie o entitate lipsită de plural, înțelegi? [...] E singura divinitate în care aș înclina să cred, a cărei suferință nu răscumpără nimic, nu mîntuiește pe nimeni, nu servește la nimic, ci doar există.

vineri, 26 ianuarie 2018

despre mersul la teatru

Am fost ieri la teatru. Piesa, nimic complicat. Din contră, foarte relaxantă, iar actorii foarte pricepuţi. Au fost, desigur, detalii regizorale care mi-au displăcut, la fel cum şi unele care mi-au plăcut. Reprezentaţia nu aparţine Teatrului Naţional din Iaşi, ci celui din Chişinău şi face parte dintr-un turneu Bucureşti-Iaşi-Chişinău.
Problema cea mai mare însă a venit din partea publicului. Am plecat de la teatru ruşinată, enervată şi cu confirmarea, încă o dată, că urăsc oamenii şi urăsc să fiu în preajma lor.  Pe lîngă cele vreo patru-cinci telefoane care au sunat în timpul spectacolului, am simţit nevoia pe toată durata reprezentaţiei să mă războiesc cu oamenii din jurul meu. Am fost atacată pe două fronturi. 
În primul rînd, în spatele meu stăteau doi baieţi de gimnaziu care timp de mai bine de o oră au comentat în permanenţă tot ceea ce vedeau pe scenă, uneori şuşotelile lor încurcîndu-mă şi împiedicîndu-mă să aud replicile actorilor. După vreo oră în care m-am tot foit pe scaun încercînd să le arăt cît sînt de enervanţi, mi-am pierdut controlul şi mi-am întors privirea către ei. Problema lor este că, prin natura meseriei, dar şi avînd acasă modelul ideal, am reuşit de-a lungul anilor să exersez o privire atît de puternică şi plină de înţeles încît să le îngheţe mişcările şi sîngele în vine chiar şi celor mai insensibili indivizi. Prin urmare, am rezolvat rapid cu puştii. Le-am aruncat o privire, iar adultul care îi însoţea s-a sesizat imediat şi a reacţionat, fapt pe care l-am apreciat, dar, în acelaşi timp, şi comentat întrucît consider că un scurt instructaj de comportament este imperios înainte de a aduce copiii la teatru. 
Problema cea mai mare a venit însă din altă parte. În dreapta mea se afla un grup de şapte doamne trecute de 50 de ani. Din nefericire, ştiam despre acestea că toate lucrează sau au lucrat o viaţă întreagă în învăţămînt (detaliu de altfel aproape insignifiant). Un alt detaliu la fel de neînsemnat este şi faptul că unii înţeleg greşit ideea de vestimentaţie de mers la teatru şi dintotdeauna mi s-a părut că unele cucoane vin la teatru doar ca să le vadă lumea bună noile ţoale. Aşadar, unghiile false, genele false, părul tapat, fustele mini, rochiile mult prea scurte nu fac decît să le îndepărteze pe aceste Chiriţe de sacralitatea unei reprezentaţii. 
Ce m-a supărat cel mai tare la aceste doamne trecute prin viaţă mai degeaba şi care se ocupă cu modelarea şi educaţia copiilor noştri a fost faptul că una dintre ele şi-a petrecut seara mai mult pe facebook decît în sală. Pentru mine, primele minute dintr-un spectacol sînt esenţiale. După ce cortina este ridicată privesc obsedant scena, încercînd să culeg cît mai multe informaţii şi să observ toate detaliile. Apoi eu-spectator intru în umbră şi îi las pe actori să îşi facă jocul. Abia la finalul piesei reintru în scenă şi decantez totul. Cred că asta şi iubesc la mersul la teatru. Ei, doamna în cauză nici nu s-a uitat la scenă în primele minute. Fotografiase înainte biletul de teatru şi tavanul sălii, iar în primele minute ale reprezentaţiei se chinuia cu unghiile-i prea mari şi false să posteze fotografiile pe facebook. În tot restul serii, cuconiţa a verificat sistematic telefonul şi moderat like-urile şi comentariile. Senzaţia mea era că pe măsură ce se strîngeau aprecierile pe facebook, doamna în cauză nu-şi mai încăpea în piele de fericire, iar părul dumneaei se tapa de la sine pe bază de like-uri. În puţinul timp în care nu verifica telefonul, doamna, împreună cu alte două dintre Chiriţele din grup, mîncau ceva din ambalaje foşnitoare. După sunetul plescăiturilor, aş zice că erau napolitane. 
Mă întreb, aşadar, ruşinată şi enervată, unde s-a dus sacralitatea mersului la teatru. Mai înseamnă el pentru vreun spectator păşirea, de pe o poziţie privilegiată, într-o altă dimensiune şi o experienţă dătătoare de trăire autentică şi înţeles(uri)? 

miercuri, 3 ianuarie 2018

ph.d.

incep anul nu plina de speranta, ci de teama si de dor. imi e foarte teama de anul asta si imi e cumplit de dor de mine, sa am timp sa fac ce vreau, sa citesc ce vreau si sa ma bucur de viata. teza asta ma stoarce de tot ce am mai bun si simt ca nu inregistrez niciun progres. simt ca stau inglodata intr-un document, fara ca acesta sa duca la finalul atit de asteptat; ca tot chinul e degeaba. simt ca vreau sa abandonez, ca nu mai pot, ca nu mai vreau sa pierd timpul. nu stiu cum se va termina anul, pot doar sa intuiesc. stiu insa ca imi e al naibii de dor de libertate si de mine.

luni, 1 ianuarie 2018

2017 in books

Anul 2017 a fost unul care nici nu stiu cind a ajuns la final. A trecut foarte repede, insa ma tem ca de acum toti anii imi vor lasa aceeasi impresie. A fost un an cu multe decizii de adult si sper ca anul urmator sa fie mai lejer si fara evenimente nefericite. Atit imi doresc: un 2018 fara patanii urite.
In materie de carti, insa, 2017 a fost mai bun ca 2016.

1.Rosario Ferre, "The Writer's Kitchen"
2. Elaine Showalter, "Feminist Criticism in the Wilderness"
3. Benita Roth, Separate Roads to Feminism: Black, Chicana, and White Feminist Movements in America's Second Wave
4. Bernard Beck, One American Dream: A Family History
5. Judith Ortiz Cofer, The Line of the Sun
6. Elif Shafak, Three Daughters of Eve
7. Gloria Anzaldua and AnaLouise Keating (eds), This Bridge We Call Home
8. Amelie Nothomb, Igiena asasinului
9. Mihaela Frunza, "Who's Afraid of "Feminism in Romania?"
10. Alina Hurubean, "Post-Communist Romania. Feminism and Gender Equality"
11. Giulia Suciu, "Feminism and Gender In/equality in Romania"
12. Sara Ahmed, Differences that Matter. Feminist Theory and Postmodernism
13. Amos Oz, Intre prieteni
14. Eleanor Jones Harvey, The Civil War and the American Art (incomplete)
15. Elizabeth Jacobs, Mexican American Literature: the Politics of Identity
16. Alfredo Mirande and Evangelina Enriquez, La Chicana. the Mexican-American Woman
17. Judith Ortiz Cofer, The Latin Deli: Prose and Poetry 
18. Milan Kundera, The Book of Laughter and Forgetting
19. Julian Barnes, Niveluri de viata
20. Mircea Cartarescu, Nostalgia (Ruletistul; Nostalgia: Mendebilul, Gemenii si Rem; Arhitectul)
21. Evgheni Vodolazkin, Laur
22. Hermann Hesse, Lupul de stepa
23. Joyce Carol Oates, Dismember and Other Stories of Mystery and Suspense
24. Kathryn Quinn-Sanchez, Identity in Latin American and Latina Literature
25. AnaLouise Keating, Women Reading, Women Writing
26. Laura Nym Mayhall, "Domesticating Emmeline: Representing the Suffragette"
27. Becky Thompson, "Multiracial Feminism: Recasting the Chronology of Second Wave Feminism"
28. Susan Archer Mann and Douglass Huffman, "The Decentering of Second Wave Feminism and the Rise of the Third Wave"
29. Valerie R. Renegar and Stacey K. Sowards, "Contradiction as Agency: Self-Determination, Transcendence and Counter-Imagination in Third Wave Feminism"
30. Claire Snyder, "What Is Third-Wave Feminism? A New Directions Essay"
31. Judith Ortiz Cofer, The Year of Our Revolution
32. Vicki Ruiz, From Out of the Shadows
33. Cormac McCarthy, Marea trecere
34. Mary Wollstonecraft, Vindication of the rights of Woman
35. Eric Faye, Nagasaki
36. Clotilde Armand, Am ales Romania
37. Pat Mora, Nepantla. Essays from the Land in the Middle
38. Anna Marie Sandoval, Toward a Latina Feminism of the Americas: Repression and Resistance in Chicana and Mexican Literature

Preferata mea, de departe, a fost cartea lui Cartarescu, pe care nu cred ca o va egala vreun alt scriitor sau vreo alta carte prea curind. I-a urmat Hermann Hesse cu Lupul de stepa, care mi-a dat cel mai mult de gindit si cele mai multe batai de cap, urmata apoi de cartea lui Milan Kundera. Printre cele mai slabe carti din 2017 sint Igiena asasinului de Amelie Nothomb,  One American Dream: A Family History a lui Bernard Beck, Niveluri de viata a lui Julian Barnes, Nagasaki (E. Faye) si Am ales Romania (C. Armand).