Travesti-ul lui Mircea Cartarescu in Altiasul meu

 Astazi as scrie altceva despre cartea asta. Atunci, in 2014, era prima intalnire cu proza lui Cartarescu. A urmat Nostalgia si m-a convins pentru eternitate. Redau, asadar, mai jos un text pe care l-am scris acum un car de ani pe Altiasi despre o carte pe care, dac-ar fi s-o recitesc, sigur as percepe-o diferit. Mai profund si mai frumos.  

Imi era dor de Cartarescu, fara sa fi stiut asta si fara sa fi citit altceva in afara de De ce iubim femeile si unele dintre poeziile sale. Imi era dor de proza lui asa cum imi era dor de mine. Ii asteptam scriitura in aceeasi masura in care ma asteptam pe mine. Fara s-o fi stiut. Fara s-o fi dorit si fara sa-mi fi placut: „El [textul] carne din carnea mea, eu text din textul lui”. In spatele cuvintelor atent alese, al reprezentarilor aproape grafice si postmodern de precise a anatomiei umane, in spatele tuturor dedublarilor si pendularilor intre vis-amintire-realitate, stau bine pitite viata si geniul lui Cartarescu.

 

Cartarescu e un geniu. La fel de pustiu si excentric ca orice geniu. Ba chiar unul care te irita la culme. Unul a carui scriitura te intriga la fel de intens precum te incinta, iar ceea ce am simtit cita vreme am parcurs romanul Travesti a fost frustrare si fascinatie. Deopotriva. Frustrare pentru ca ma aflam in fata unei povesti tare incilcite, care simteam ca imi scapa printre degete, in care ma afundam in continuu, fara sfirsit. Fascinatie pentru ca aveam in fata ochilor o tesatura perfecta. Un text croit de un artist complet, nebun de inteligent. Un artist care si-a tesut pinza, intocmai ca un paianjen, si si-a asteptat prada in intuneric pina cind am devenit victimele textului lui. Si ne-a lasat sa ne zbatem in intuneric printre rindurile-i intortocheate si prin obscurele camere ale tesaturii pina la final, cind totul ni s-a revelat. Si am inteles totul. Si ne-am acceptat destinul.

 

In fapt, romanul nu este nimic mai mult decit: „Era acolo un miez infasurat in mii de straturi, era ceva la care Lulu trimitea si pe care nu-l dibuiam, care-mi scapa mereu, pentru ca ori de cite ori simteam ca m-apropii dadeam doar de detalii, o camara de vechituri inerte. Lulu [...] era un detaliu, o sageata, o indicatie”. O spirala dinspre margini spre centru, desenata deja, ajunsa la miez, la „globul acela din inima inimii lumii”. De aici porneste textul, tesatura fiind practic desfacerea acestei spirale pina se ajunge la incipit, la punctul de unde a pornit spirala aceasta intortocheata, la revelatia din finalul romanului.

 

Editat si reeditat (ultima editie, cea de-a patra, a aparut in 2013), tradus si re-tradus (patriotismul mi-a fost gidilat de o recenzie in spaniola, titlul romanului in aceasta limba fiind Lulu), Travesti a fost poate cel mai bine inteles de ilustratorul francez Edmond Baudoin care, citind versiunea in franceza a romanului, s-a indragostit de textul lui Cartarescu si a facut un roman grafic. Dar nu oricum, ci venind in Romania, intilnindu-l pe Cartarescu si (re)traind revelarea spiralei alaturi de acesta. Produsul acestei intilniri (a fost publicat in Romania in 2011) consta intr-o colectie de imagini grotesti, care surprind foarte bine acel amestec de frustrare si fascinatie.

Articol scris de Simona Lozovschi | Joi, 03/07/2014 - 10:23 http://www.altiasi.ro/carte/travesti