Se afișează postări din 2012

little women, little women, where are thee?


Gîndurile-s moarte

ma simt ca un robot. 
robotesc in continuu pina la epuizare. noaptea pun capul pe perna pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. dar si pt ca a doua zi trebuie s-o iau de la capat. trebuie sa ma trezesc pe aceeasi melodie pe care, oricit de frumoasa ar fi, o urasc pt ca suna prea devreme. pt ca imi intrerupe firul viselor, uneori si ele o copie a robotirilor de peste zi. 
in toata goana asta a zilei de miine cind totul o ia de la capat, cind trebuie sa-mi pun din nou zimbetul si resemnarea pe fata, pt ca, nu-i asa?!, viata-i grea, mi-a zis-o mama de mica, n-am crezut-o, o simt acum din plin, in toata goana asta a zilei de miine, uit de mine. de tine, de toti. pacat. uit si de frici si temeri si amintiri urite, e drept, dar uit de mine. de tine. de tot.

si lupt, si lupt, si lupt cu asta, jur, dar uitarea m-ajunge din urma. si cad. cu capul pe perna. pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. resemnarea si zimbetul, si el resemnat, trebuie sa-si reia pozitiile. 

Vers 6, Ioanid Romanescu

In sfirsit i-a venit rindul. Despre Ioanid Romanescu am auzit de mica povesti. Povesti interesante, amuzante, desi triste, in adincul lor. Chiar si-asa, sint povesti care ma fac sa ma simt tare mindra... de mama, de Iasi.

Ploaia danseaza in alta ordine
silabele numelui tau.

Ecce Homo
Nimic nu primesc degeaba pe lume
in afara de lumina soarelui.

Dai si pentru ea ramin dator
cu lumina din mine –
si n-am sa ma rascumpar pina mor.

Cum a speriat-o sora-mea pe maica-mea cind eram tinar si nu publicasem nicio poezie
Ioanid a muscat dintr-o fiara
Ioanid are o stea care coboara

Ioanid spune ca asta nu e primavara
Ioanid sta inautru afara

Ioanid umbla cu capul subsuoara
Ioanid pretinde ca zboara

Ioanid nu-si duce dintii la moara
Ioanid nu vrea sa apara

Ioanid nu vrea sa manince din calimara
Ioanid vrea sa nasca a doua oara

Ioanid nu duce flori la gara
Ioanid nu se urca pe scara

Ioanid a ascuns arcusul in vioara
Ioanid cinta si ne omoara

Nicaieri nu ma simt mai bine ca in toamna

Vreau sa aud ploaia batindu-mi hotarit in geam; chemindu-ma afara. Vreau sa o simt alinindu-mi chipul.  Vreau sa imi simt amintirile alinindu-mi sufletul; chemindu-ma afara.  Vreau sa mai zburd cu sor-mea prin ploile ispititoare si primitoare de vara. 
Vreau sa mai simt mirosul acela imbietor si ocrotitor al mamei mele. Vreau sa simt mirosul prajiturilor cu smintina si nuca pe care le face mereu de ziua mea.  Mi-as vrea si tatal inapoi. Pe-acela neinfricat, puternic. Eroul copilariei mele...  
Imi vreau tomnaticele plimbari prin Botanica. Si inseratele intoarceri acasa (marti seara, pe la 8) pe sub bolta de ciori de la Universitate, dupa un seminar urit. Imi vreau cartile si visele inapoi. Puloverul portocaliu, 3in1-ul, tigara mentolata si prietenii. Toate pe bancile portocalii din Copou.
Le vreau pe toate pentru ca nicaieri nu ma simt mai bine ca in toamna.

poetry, nothing and everything

I've always felt that poetry is destroyed when scrutinised, analysed, divided into bits of phrases and words. It is also destroyed by our stubborn desire to link each metaphor, sound and image to the poet's existence. The artist's life is undoubtedly concealed in his/her work, but to seek the persons behind his/her characters or the object of a poet's adulation is an insult and a superficial interpretation of art.  Poetry, of all arts, should be perceived as a feeling, a mood, a state and nothing more. 
I am so damn happy to see that I am not the only one to believe this. Tomas Rivera explained it more beautifully than anyone else: Poetry is one of the most human of experiences because it begins with nothing. It is the birth and the death of the word and the poet, as he freezes abstractions, severs relationships with his utterances. Poetry is finding the search, finding the word. It is not inventing, but finding, starting the invention. Yet poetry should not be explai…

The Hours

Woolf’s Art is centrifugal. It moves continuously from centre to margins; it strives to expand its limits, to overcome its flaws, to surpass genre-boundaries. But also, Woolf’s Art is permanently longing for order, for a system of small hierarchies. Throughout her literary activity, Woolf struggled to find the necessary ‘tools’ by the means of which to express her own reality and vision, to express the centre of her creations. And from that centre derive and expand, like beams of light, the particularities of Woolf’s fiction. Hence, in the heart of Woolf’s novels lies – despite the apparent fragmentariness and fracture – a solid shape, a well-structured backbone, which comprises recurrent themes, ideas, predilections that had dominated Woolf’s life and literary creations, elements from her life that contradicted and baffled her mind. She therefore transposed into her Art all humanity, all emotions, desires and conflicts that constitute her world, since behind the layers of Woolf’s nov…

Se hace moldeadora de su alma...

As a young woman, now confident on my femininity and identity, I have a keen interest in feminism, particularly in the indigenous one since I find it closer to our experiences and national identity.  And so I stopped at Ana Castillo because her literature and feminism are different. Most Chicana literature is about being different, hence oppressed. It is about injustice, sufferance, inbetweenness. It is the literature of the victims. However, Castillo's literature is refreshing and her feminism is milder and more balanced. It does not advocate for a world without men; it does not encourage feelings of hatred towards men. Instead, it proposes a multi-nucleus society by challenging the old dichotomy between the One (the male, the concrete, the centre of the social system) and the Other (the female, the unseen, the peripheral). Hence, through her feminism, Castillo does not aim to inhabit the nucleus of the One's world; nor that of white women. What it seeks to accomplish is to c…

sfirsitul a venit fara de veste

Sfirsitul a venit fara de veste... 
doar stii cu cita incapatinare ma opun normelor. stii cit de mult incerc sa fiu altfel, sa aduc o pata de culoare chiar si celor mai plictisitoare aspecte ale vietii. si sigur stii cit de frica imi e de ziua de miine; zi pe care de altfel o astept si cu mult entuziasm, pe linga teama. ce poate ca inca nu stii e ca sint situatii in care imi doresc sa opresc timpul in loc, dar sigur stii ca n-are cum sa-mi iasa niciodata.
am oroare de sfirsituri. fie ele de orice fel, iar acum, cind ma confrunt c-un alt capat de linie, simt un mare gol. cel mai tare ma intristez pentru ca trebuie sa ma bucur de persoane dragi prea putin timp. am invatat insa de multa vreme ca oamenii vin si pleaca, iar cineva care tocmai se pregatea sa iasa din viata mea mi-a spus ca ceea ce putem face ca sa ii tinem in inima mereu este sa aratam, prin diverse mijloace, cit am invatat de la ei. this is what i will do next. 
Am inteles, voi trage dunga peste nadejdea inutila. Fa la fel.

Massacre of the Dreamers

If you want to see what is it that I'm doing now, what makes me break my promises, take a look at the following fragment from Ana Castillo's The Mixquiahuala Letters. It comprises the very battle of the Chicano/a people and the hour of rebellion. It is Castillo's dream. Their dream. The dream of this entire people. Dreaming about what had happened, but this time having a weapon in their hands:
"The hour that was for them, for us, for all who had awakened one morning to see their fields covered with blood rather than harvest, who didn't seek to change the world but lived in good faith and prayer offered to an imposing God, for the young women who mended their men's clothing and held their sons' mouths to the purple nipples of sweet breasts, for the man who watched the suns descend behind the mountain every evening and dreamed and when his sons were grown, passed on his dreams, for the black nights when guitars harmonized with the wind's song, to the bot…

Life, once more

cind lupta pentru supravietuire (lupta aia nemiloasa si niciodata justa) te ajunge din urma, intreaga-ti existenta de pina atunci ti se pare inutila. agitatia si stresul de zi cu zi devin ilare.

cind lupta pentru supravieturie te ajunge din urma, nimic altceva nu mai conteaza. corpul tau are o vointa a lui, cu care e de prisos sa te pui.

cind lupta pentru supravieturie te ajunge din urma, unele relatii interumane se intaresc, dar cele mai multe se destrama.

Werther cel tont

Era un mare prost, Werther asta. Si a meritat cu virf si indesat toate suferintele pe care, dintr-o lasitate exagerata, le-a trait. Nu am sa iti povestesc aici prea mult despre Lotte, care nici ea nu prea stia cu exactitate ce vroia, nici despre Albert sau despre poveste pentru ca nu vreau sa iti stric din placerea lecturii (daca e vreuna in cazul asta). Oricum, stii prea bine ca ma enerveaza la culme recenziile, opiniile, comentariile despre carti care nu fac nimic altceva decit sa rezume.

Revenind la Werther cel tont, intr-o scrisoare adresata prietenului sau Wilhelm scria ca "Majoritatea oamenilor isi intrebuinteaza cea mai mare parte din timp ca sa traiasca, si putina libertate care le mai ramine ii inspaiminta atit de tare, incit fac tot ce le sta in putinta ca sa scape de dinsa". Ma intreb daca nu a facut si el acelasi lucru. A luptat in vreun fel pentru Lotte? Bineinteles ca ea ii era promisa deja lui Albert si bineinteles ca societatea era organizata altfel atunci,…

Fratilor, pe ce lume traim?!

dupa cum prea bine stii, sint o fire mai slaba de ingeras. stiu ca viata aia adevarata e extrem de urita si trista si incerc, pe cit de mult pot, sa stau cit mai departe de ea. nu ca vietuca-mi este numai miere si lapte, dar sint lucruri tragice pe lumea asta de care nu vreau sa aud. pur si simplu. motiv pentru care nu ma uit la stiri. si nici nu citesc ziare, decit acelea care ma intereseaza din motive personale. astfel, incerc sa citesc zilnic (sorry, dar n-am timp in fiecare zi!) un economic dintr-un anumit ziar.
azi, in periplu-mi zilnic de pe meleagurile mediatice, ochii mi-au fugit din greseala pe stirile de ultima ora. da, stirile acelea care in proportie de 90% sint copy/paste-uri ale unor stiri marca stiri-de-la-ora-5-si-mai-noi-pornuturi.
m-am ingrozit. o fetita de 5 ani a fost violata de animalul de tat-su. un alt dobitoc, creator de chiloti, declara in nu stiu ce ziar minunat ca a facut sex in 3 cu ficior-su, moment in care, conform propriilor declaratii, ii admira cu mi…


inceputul de primavara a fost intotdeauna special si mult asteptat, insa de doi ani incoace il astept cu si mai multa nerabdare. de doi ani incoace inceputurile de primavara sint si mai pline de emotii, de stingacii simpatice, zimbete calde, banci verzi si portocalii, de ciocolate calde si Silva bruna, de plimbari in lung si-n lat, in spirala si-n rotund, de imbratisari frumoase, de incredere, si, mai presus de orice, de 'in doi'.

I thank you for this and many more!

"Noe, ma Noe, ia vino pina la gard sa-ti spun o vorba"

viata e urita. o stim cu totii (?!) deja si, dupa cum prea bine ma cunosti, incerc pe cit de mult pot sa evit intilnirea cu viata adevarata; viata aia hida, violenta, trista si nemiloasa. nu-mi place. fug de ea cit de mult pot, dar, vezi tu, seara, in bezna noptii, ma ajunge din urma. e momentul din zi de care imi e groaza si tocmai de aceea incerc sa imi incarc existenta cu cit mai multe proiecte si activitati.

dar uneori viata asta incarcata din timpul zilei ma oboseste atit de tare incit nu ma mai pot odihni si-atunci intilnirea cu "monstrii" mei e inevitabila.

vers 5, Adrian Paunescu

Iluzia unei insule

Diseara-i plecarea în insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia
caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.

Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sînt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori în nu stiu ce port,
în insula mea la cinci capete sparta.

Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mîzga vor rîde,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite în lume de-a rîndul,
ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.

Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.

Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste;
iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parîndu-ti ca este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, pat…

2011 in carti

cum n-am mai apucat sa continui proiectul Julie&Julia, m-am gindit ca ar fi bine sa-ti povestesc cite ceva despre cartile pe care le-am citit in 2011 (nu atit de multe la numar, din pacate – nu stiu cum se face ca mereu sintem prea ocupati ca sa mai avem timp de noi, de lucrurile care ne plac):

1. Elfirede Jelinek, Pianista
2. Piri Thomas, Down These Mean Streets
3. Tomas Rivera, ...y no se le trago la tierra
4. Julia Alvarez, How the Garcia Girls Lost Their Accents
5. Gabriel Garcia Marquez, Despre dragoste si alti demoni
6. Leslie Marmon Silko, Ceremony
7. Frederick Douglass, Narrative of the Life of Frederick Douglass, An American Slave
8. Elizabeth Gilbert, Eat, Pray, Love
9. Alice Walker, The Color Purple
10. Alessandro Baricco, Novecento
11. Toni Morrison, Beloved
12. Mihail Bulgakov, Maestrul si Margareta
13. Herta Muller, Omul este un mare fazan pe lume
14. Augustin Cupsa, volumul de povestiri Profesorul Bumb si macii suedezi
15. Amy Tan, The Joy Luck Club
16. Jorge Luis B…