vers 5, Adrian Paunescu

Iluzia unei insule

Diseara-i plecarea în insula mea
trasura de nuc te asteapta la scara,
ia-ti haine mai groase si nu-ntîrzia
caci cîini-politisti s-ar putea sa apara.

Nu-ti face probleme, birjarul e mort
si caii sînt morti si trasura e moarta,
fugim fara martori în nu stiu ce port,
în insula mea la cinci capete sparta.

Acolo, vom creste copii monstruosi,
lachei de metal si de mîzga vor rîde,
cu vesti ne-or ticsi de la mosi si stramosi,
tic-tac telegraful, cadavrelor ude.

Vom trage trei filme color, de deochi,
si le vom trimite în lume de-a rîndul,
ca-n sticle bagîndu-le în cîte un ochi,
Al patrulea ochi pentru casa pastrîndu-l.

Si ziua întreaga, noi goi, fara tiv,
pe sanii de foc vom zbura într-o vale,
iar eu, gospodarul, voiesc sa cultiv
grîu dulce si lenes, pe coapsele tale.

Te-astept deocamdata. E mijlocul verii,
e mijlocul iernii, ciudata poveste;
iar cînd vei urca e-n zadar sa te sperii
trasura ca moartea parîndu-ti ca este.

E numai iluzie, dincolo-s eu,
te-astept cu faclii, patru mii sase sute,
zadarnic te sperii ca ninge mereu,
ca strajile drumului fumega mute.

Hai vino si urca si spune ceva
birjarul e mort, are sînge de cîrja
te-astept fara martori în insula mea,
port haine de nuc, sînt aproape o birja.

Iar daca nu-mi vezi fata ce mi-am gasit-o,
sa stii ca, în insula mea, totusi sînt,
eu, movila celui mai proaspat mormînt,
întinde piciorul si calca, iubito!

Si asta e totul. Plecarea-i diseara
Fantoma trasurii asteapta la scara.



Daca tu ai disparea

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,
Eu, bolnav Hyperion
Hai şi umblă, Galatee!

Dacă tu ai dispărea
Fi-ţi-ar moartea numai viaţă
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca în ţări de gheaţă.

Să te fac din ţurţuri reci
Să te-mbrac în promoroacă
Şi apoi să poţi să pleci
Orişiunde o să-ţi placă…

De-ai cădea într-adevăr
În momentul marii frîngeri
Aş veni la tine-n cer
Să te recompun din îngeri.

Şi pe urmă aş pleca
Umilit şi iluzoriu
Unde este casa mea
O mansardă-n purgatoriu.

Dacă tu ai dispărea
Şi din rîsu-mi şi din plînsu-mi
Te-aş găsi în sinea mea
Te-aş zidi din mine însumi!