Gîndurile-s moarte

ma simt ca un robot. 

robotesc in continuu pina la epuizare. noaptea pun capul pe perna pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. dar si pt ca a doua zi trebuie s-o iau de la capat. trebuie sa ma trezesc pe aceeasi melodie pe care, oricit de frumoasa ar fi, o urasc pt ca suna prea devreme. pt ca imi intrerupe firul viselor, uneori si ele o copie a robotirilor de peste zi. 

in toata goana asta a zilei de miine cind totul o ia de la capat, cind trebuie sa-mi pun din nou zimbetul si resemnarea pe fata, pt ca, nu-i asa?!, viata-i grea, mi-a zis-o mama de mica, n-am crezut-o, o simt acum din plin, in toata goana asta a zilei de miine, uit de mine. de tine, de toti. pacat. uit si de frici si temeri si amintiri urite, e drept, dar uit de mine. de tine. de tot.

si lupt, si lupt, si lupt cu asta, jur, dar uitarea m-ajunge din urma. si cad. cu capul pe perna. pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. resemnarea si zimbetul, si el resemnat, trebuie sa-si reia pozitiile.