duminică, 25 noiembrie 2012

Gîndurile-s moarte

ma simt ca un robot. 

robotesc in continuu pina la epuizare. noaptea pun capul pe perna pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. dar si pt ca a doua zi trebuie s-o iau de la capat. trebuie sa ma trezesc pe aceeasi melodie pe care, oricit de frumoasa ar fi, o urasc pt ca suna prea devreme. pt ca imi intrerupe firul viselor, uneori si ele o copie a robotirilor de peste zi. 

in toata goana asta a zilei de miine cind totul o ia de la capat, cind trebuie sa-mi pun din nou zimbetul si resemnarea pe fata, pt ca, nu-i asa?!, viata-i grea, mi-a zis-o mama de mica, n-am crezut-o, o simt acum din plin, in toata goana asta a zilei de miine, uit de mine. de tine, de toti. pacat. uit si de frici si temeri si amintiri urite, e drept, dar uit de mine. de tine. de tot.

si lupt, si lupt, si lupt cu asta, jur, dar uitarea m-ajunge din urma. si cad. cu capul pe perna. pt ca sint prea obosita ca sa fac altceva. resemnarea si zimbetul, si el resemnat, trebuie sa-si reia pozitiile. 



Un comentariu:

  1. We cannot do everything. "Sometimes you cannot make it on your own", as a song said it. Every human being has got its limits, and we have to discover and accept them. It doesn't mean that we are weak, because maybe this is the real strength ... Because if we don't, we will kill ourselves, love, and friendship. And the only question here: is it worth it?

    RăspundețiȘtergere