Confiteor, Domine

"Bernat și Tecla s-au căsătorit, îndrăgostiți până peste cap, cu bucuria în ochi; și eu le-am fost martor. În timpul petrecerii de nuntă, în veșmintele de miri, ne-au oferit prima sonată de Brahms, așa, electrizați, fără partituri. Am fost atât de gelos... Bernat și Tecla aveau toată viața în față și eu am invidiat cu bucurie fericirea prietenului meu. Mi-era gândul la Sara, la fuga ei inexplicabilă și iar l-am invidiat profund pe Bernat, le-am urat tot norocul din lume în viața lor comună și au plecat, zâmbitori, exuberanți, în voiajul de nuntă și, încet-încet, zi după zi, au început să are, cu perseverență, cu abnegație, terenul nefericirii lor."

Împletiri de planuri temporale, schimbări bruște de perspectivă narativă, ironie, muzică, multe personaje (de la Nicolau Eimeric, inchizitorul general din secolul XIV, până la Rudoplh Höss,SS-Obersturmbannführer - locotenent-colonel -, comandantul lagărului de la Auschwitz), care spre finalul romanului se întâlnesc toate în metrou (!), toate acestea alcătuiesc o imagine a Răului. Astfel, "Confiteor" este un roman despre caracterul intrinsec al Răului. Nimeni nu scapă, la fel cum nimeni nu poate fi (pe deplin) fericit: "Fericirea este totdeauna acolo, în fața ta, la doi pași, dar de neatins; de neatins pentru toată lumea."