miercuri, 5 februarie 2014

tic-tac

Fac ce fac si ma intorc la vechile dileme si obsesii, ramase inca fara raspuns.

Augustin Cupşa a spus-o minunat aici:

„Oriunde o să te duci, cu tine te duci, cu gîndurile, cu frica şi cu rahatul din tine. Şi cel mai trist e că o vreme o să reuşeşti, o să reuşeşti să nu te mai gândeşti la nimic, o să faci ce naiba vrei tu să faci, o să îţi iei o slujbă de rahat, o să-ţi iei nevastă, o să-ţi toarne femeia câţiva plozi, o să te bage cu capul în chestia asta şi o să reuşeşti să uiţi. Dar într-o zi când o să urci cu liftul, seara, când eşti căpiat de oboseală şi o să stai drept lângă altul ca tine ca două lumânări aprinse la Vii şi astea-s mai triste decât cele aprinse la Morţi… morţii cu morţii şi viii cu viii, pricepi?… Tu o să ştii atunci că sus te aşteaptă nevastă-ta şi copiii chirăind şi televizorul deschis, o să te uiţi la cealaltă lumânare şi o să te vezi pe tine şi o să te gândeşti – ce pizda mă-sii am devenit? Ce am devenit eu? Încă o lumânare aprinsă la Vii.

        „Încă o lumânare aprinsă la Vii”, volumul Marile bucurii şi marile tristeţi


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu