sfirsit
urasc c-o forta imensa sentimentul mortii. il detest cind e atit de aproape de mine, fie sub forma unui ciine muribund, a unei rude virstnice sau a oamenilor schingiuti de boala care exista intr-un fel de spatiu atemporal si pe care ii intilnesti pe strada, prin spital, prin biserici. urasc moartea atit de tare incit m-a facut (demult, tare demult) sa il urasc pe Dumnezeu. sa vad in el un nebun nedrept si razbunator. un papusar nebun care se joaca un pic cu noi pina se plictiseste ori gaseste alte papusi. si-atunci ne ramine degradarea.
scoate-l pe Dumnezeu din ecuatie si se usureaza problemele :)
RăspundețiȘtergereMa tem ca nu sint total de acord, desi l-am scos de mult timp din ecuatie. Totusi, e mai usor sa fie inca inclus pt ca am spre ce sa imi indrept furia.
RăspundețiȘtergere