Woolf si Cunningham in AltIasul meu

 The Hours: carte, film si Virginia

 

Cred cu tarie ca niciun alt scriitor nu-mi va reda sinele mai bine ca Virginia Woolf. Nicaieri nu ma voi simti mai „eu” decit in paginile cartilor ei. Asadar, imbratisez cu mult entuziasm orice este cu/despre ea, mai ales cind apare cite un autor care urmareste sa scrie despre Woolf in limbajul si lirismul lui Woolf, intocmai cum si-a propus (si a reusit) Michael Cunningham.

 

Romanul a aparut in 1998, iar un an mai tirziu a cistigat Premiul Pulitzer pentru literatura, insa la noi a fost tradus si publicat abia in 2003, la Polirom. Acum, editura se mindreste cu o reeditare, incluzindu-l in colectia Top 10+. Desi fictiune, Orele este o excelenta monografie despre Woolf intrucit Michael Cunningham ne spune tot ce trebuie sa stim si tot ce trebuie spus despre Virginia Woolf. Ii contureaza universurile, atit pe cel biografic, cit si pe cel fictional, aflate de altfel intr-o puternica relatie de interdependenta.

 

Pentru Woolf totul a inceput cu un vis, un sunet, o imagine, un cuvint. Altfel spus, totul a inceput cu nevoia acuta de a comunica, de a interpreta si exprima senzatiile, perceptiile pure. Accident, ironie sau destin, Woolf a inceput sa vorbeasca abia la trei ani, lasindu-si pina atunci nevoile si emotiile neexprimate. Destin pentru ca poate de aici a venit obsesia ei de a isi forma o voce ca scriitoare, de a fixa un moment, o ora, o zi care sa cuprinda intreaga existenta.

 

Pentru a reda toate acestea, Virginia Woolf si-a creat o structura care transpare din toate romanele ei. O structura care contine imagini, idei, teme, obsesii ce i-au dominat viata si opera. De la imaginea fluturelui de noapte, valurile izbindu-se nervos de tarm si sexualitate, pina la razboi si efectele lui devastatoare sau catartice, emanciparea femeii si ambivalenta ei in fata maternitatii. Viata – personajul cheie din toata opera sa. Viata in toate umbrele si culorile, viata si moartea, companionul ei inevitabil, viata in toata complexitatea, eleganta, splendoarea si agonia. Viata, laitmotivul romanelor Virginiei Woolf pentru care, dupa cum marturisea in eseuri, a sapat pesteri in spatele personajelor ei; pentru ca ele sa poata comunica, relationa in acest amalgam de emotii.

 

Michael Cunningham a intuit structura din spatele romanelor ei. A folosit aceasta formula si i-a accentuat componentele, tocmai pentru a sublinia pesterile, tunelurile sapate in spatele personajelor. Doar ca a adus-o pe Woolf pe teritoriul lui. Astfel, Clarissa Dalloway nu mai este un personaj din Londra secolului XX, ci o femeie complexa ce isi duce existenta in New York-ul contemporan (in carte intregul plan care ii surprinde viata este plasat in anul 1999, insa in ecranizare petrecerea organizata de Clarissa are loc in 2001). In mod similar, Septimus Warren Smith, veteranul de razboi din romanul Virginiei Woolf pe care Clarissa nu l-a intilnit, dar a carui poveste o aude intimplator si cu care se identifica, devine, in cartea lui Michael Cunningham, Richard Brown, iubitul de-o viata al Clarissei Vaughan.

 

Asadar, in doar citeva ore, Michael Cunningham spune povestile Virginiei Woolf, Clarissei Vaughan si Laurei Brown. Citeva ore care surprind zbuciumul intregii lor existente. Vietile celor trei femei se impletesc, desi se desfasoara pe planuri temporale diferite. Insa Cunningham ofera indicii precise legate de timp si spatiu nu pentru a ne ajuta sa delimitam dimensiunile in care cele trei personaje isi traiesc dramele, ci pentru a evidentia puternica legatura dintre acestea; pentru a accentua tunelurile din spatele lor. Cele trei femei sint atit de asemanatoare incit lumile lor sint populate de aceleasi persoane, aceleasi voci, doar numele difera.

 

Intocmai ca Woolf, Cunningham reuseste sa stearga toate barierele dintre personaje, dar si pe cele dintre personaje si cititori. Insa si Stephan Daldry (regizorul ecranizarii din 2002) rupe barierele dintre protagoniste si spectatori, creind un film emotionant, care surprinde foarte bine esenta dramelor traite de Virginia (interpretata de Nicole Kidman), Laura (Julianne Moore) si Clarissa (Meryl Streep). Astfel, si Stephan Daldry, care ulterior a regizat Cititorul (2008), plaseaza in centrul creatiei lui legatura puternica dintre cele trei femei, iar inceputul peliculei este foarte sugestiv in acest sens, inceput care nu ar fi fost la fel de puternic si frumos fara melodia compozitorului american Philip Glass.

 

Pe scurt, un film care merita vazut, o carte care merita citita, o autoare care merita descoperita.

Articol scris de Simona Lozovschi | Mie, 11/07/2012 - 23:47 http://www.altiasi.ro/carte/hours-carte-film-si-virginia