Dac-aș fi regina lumii, ...

„Cere-ți iertare, zice ea. Dacă ar spune cere-ți iertare pe un ton normal, aș putea să fac ce-mi zice, dar ea șoptește, și-atunci vocea ei capătă o inflexiune seacă, atonală, peste care pur și simplu nu pot să trec. Spun te rog, stau calm, te rog, cît mai temperat, mă văd gonind nebunește pe o șosea de centură, ascultînd la maximum Sodade, o piesă pe care am descoperit-o recent, din care nu înțeleg nimic în afară de singurătatea din voce și cuvîntul singurătate repetat la nesfîrșit, chiar dacă mi s-a spus că acel cuvînt nu înseamnă singurătate, ci nostalgie, dor, regret, spleen, atîtea lucruri intime și de neîmpărtășit care se numesc singurătate, așa cum tot singurătate se cheamă și căruciorul domestic, culoarul cu uleiuri și oțeturi și bărbatul care-și imploră soția în lumina neoanelor.”

                                                                                                    - Yasmina Reza, Fericiți cei fericiți

Luna aceasta a marcat o căutare neașteptată și necontenită pe marginea fericirii. De la recenzia reciclată de pe AltIași, pe care am scris-o în 2013: Marele Gatsby și goana după fericire, la plimbările mele prin păduri și pînă la Norman Manea cu Fericirea obligatorie și coperta aceasta în care mă pierd: 

Dar încă nu i-a venit rîndul aici pe blog. Între timp însă, am parcurs altă carte. Una care m-a surprins și la care am ajuns dintr-o pură întîmplare și cu așteptări teribil de scăzute: Fericiți cei fericiți de Yasmina Reza.

 Complet întîmplător nu e doar că am ajus s-o citesc acum, ci și că o am în bibliotecă. Fiind o cititoare plină de prejudecăți, privesc cu reticență orice e nou sau orice nu e deja în șabloanele mele. Mă așteptam deci la o carte mediocră și am descoperit în loc una captivantă și amuzantă, scrisă de o autoare de romane, piese de teatru și scenarii - lucru evident în Fericiți cei fericiți (2013). 

Cartea asta-i despre relații. De cuplu, de prietenie, colegiale, între frați și surori, între părinți și copii, între tine și vînzătoarea de la chioșcul cu pîine etc. Tu cu ceilalți. Dar tu cu ceilalți înseamnă, de fapt, mereu tu cu tine, ceea ce îmi amintește de ce-am găsit în Iuda lui Amos Oz:

“Nu ne-am născut să iubim mai mult de cîțiva oameni. Iubirea e un eveniment intim, ciudat şi plin de contradicții, căci nu o dată se întîmplă să iubim pe cineva din dragoste pentru noi înşine, din egoism, din cupiditate, din pasiunea trupească, din voința de a-l stăpîni pe cel iubit şi de a-l supune, sau invers, dintr-un fel de voluptate de a ne supune obiectului iubirii noastre, şi în general iubirea e foarte asemănătoare urii, şi mult mai apropiată ei decît pot concepe majoritatea oamenilor.”

Cartea asta nu-i despre fericire ca scop, ci ca predispoziție. Cartea asta-i fix despre banalitatea și sacralitatea vieții obișnuite. A mea și-a ta. 

E despre prietenie, iubire, sex, trivialitate, (in)fidelitate, amărăciune, tristețe, singurătate și cancer, iar Yasmina Reza a reușit să creeze personaje, dialoguri, imagini și replici pe cît de simple, pe atît de frumoase:

• „Purta rujul pînă și pe dinți, asta făcea parte din eleganța ei.”
• „Sentimentele sînt schimbătoare și muritoare. La fel ca toate lucrurile de pe pâmînt. Animalele mor. Plantele. De la un an la altul, cursurile rîurilor nu mai sînt aceleași, Nimic nu durează. Oamenii vor să creadă contrariul. Își petrec viața lipind la loc bucăți și numesc asta căsătorie, fidelitate sau mai știu eu ce.”
• „A reușit să mă enerveze în treizeci de secunde. La fel de repede ca mama.”
• „Miroase-a tristețe.”
• „Poezia mă așteaptă sub veioză de cîteva săptămîni.”
• „Tot ce se află sub ochii noștri a trecut deja.”
• „Toată lumea vrea să aibă ceva de povestit.”
• „Am ciocnit. Pentru prietenie. Pentru bătrînețe. Pentru azilul care-o să ne primească.”

În povestirea lui Virginie Deruelle, toată dragostea din lume stă înghesuită în întrebarea obsesivă a mătușii bătrîne: „Vrei un pahar de suc de portocale?” 

Te simți ca acasă în paginile acestei cărți. Desigur, dacă ești dispus să accepți că nu ești Dumnezeu. Sau zeu. Și nici fericit. Și-atunci rîzi.