Nora
A fost odată ca niciodată, că de n-ar fi nu s-ar povesti, o Nora.
 |
Scriam cîndva că „cu Nora Iuga nu-ți faci planuri. Nici cînd o citești, nici cînd o asculți, nici cînd scrii despre ea. Lucrurile se întîmplă. Pur și simplu. De la sine. Și totul e așa natural, frumos și inopinat încît nici nu are sens să încerci să pui ordine în lucruri, cuvinte, idei și text. ”
Așa pare să fi simțit și Carla Teaha cînd a făcut filmul De ce mă cheamă Nora cînd cerul meu e senin (2023) și mă bucur tare că a lăsat-o pe Nora să fie Nora. Însuși chipul Norei este un personaj, iar cu prilejul filmului am aflat că și picioarele ei spun o poveste.
Nora, o poveste despre poezie, viață, vis, senzualitate, pasiune, ironie, salcîm care minte și cer albastru. Poza de mai jos este o scenă din film și tare m-am bucurat că a rămas suficient de mult timp pe ecran.
 |
 |
| nora_iuga_filmul_documentar |
„Intrasem în octombrie. În parcul din fața Bibliotecii Astra, unde ieșeam să fumez, mă lăsam cotropită de culori. Era fără îndoială și asta o formă de masochism, un viol care mă pătrundea total, cred că nu simțisem pînă atunci posesia rapace a culorilor și vîrtejul acela care te absoarbe cu totul în el. Un curcubeu mi se învîrtește bezmetic în jurul capului. Fac poezie, mereu fac poezie cînd vreau să vorbesc despre viața noastră cea de toate zilele, dă-ne-o nouă astăzi.” - Nora Iuga, Hipodrom
Comentarii
Trimiteți un comentariu