Ștefan Agopian, Manualul întâmplărilor

 

Cartea lui Agopian este precum desenul de pe copertă (care îi aparține lui Sorin Ilfoveanu). Este un roman fantastic, straniu, postmodern, care transcende orice limită - de timp, spațiu, limbaj. Neavând un fir narativ, cartea este un conglomerat de întâmplări bizare exprimate aproape poetic, iar Ștefan Agopian  inventează un univers propriu, cu forme, cuvinte, norme și realități unice. 

Citind-o, mi-am amintit de "Colourless green ideas sleep furiously", propoziția inventată de Noam Chomsky ca să ilustreze diferența dintre sintaxă și semantică. O propoziție care respectă normele gramaticale, dar care este lipsită de sens. "Manualul întâmplărilor" poate părea pe alocuri că aparține aceluiași registru în încercarea de a evidenția absurdul existenței. 

Deși are puține pagini, cartea poate pune probleme unui cititor interesat de intrigi. Sunt însă pagini încărcate cu umor, ironie și poezie: 

"Drumul se prelungi la nesfârșit printre copaci scrumiți și biserici roșietice și bălți puturoase, lenevite de lintiță și mătasea-broaștei."

"O dimineață ca de alcool ne învălui spre sfârșit, palizi și înalți stăteam în jilțurile noastre și neînduplecați. Răceala nopții și negura se adunară în orbitele ochilor noștri, fără pofte neîmplinite furăm atunci în câmpie. Păsări răcoroase și firești, gândurile nu ne mai dădură ocol buimace. Un cer siniliu ne cotropi, al altei lumi și al altei vieți și al altor întâmplări."