marți, 16 martie 2010

obsesia cuvintului

"Da! Unele vorbe fac bine. Sint eruptii higienice care curata de suparare. Urticarii blajine in trupul unei iubiri sanatoase."

Nu e nimic decit obsesia cuvintului. Liniste, frig, parc gol si somnoros, pietoni grabiti... Stau pe o banca verde, desi, dupa cum prea bine stii, imi plac cele portocalii. Dar nu cred ca as putea sta singura pe o banca portocalie. Pentru singuratate exista bancile verzi. Ah, si mai sint si alea din fata Primariei; alea sint banci pretentioase.
O carte veche pe brate, o cafea ieftina si o tigara mentolata. Dar nu citesc. N-am chef. Cartea de pe brate e doar un pretext. Sau o explicatie. Nici eu nu stiu. Oricum, ce alt pretext/explicatie mai buna decit o carte veche? Cartile vechi ne trag de mineca si ne spun – unele cu melancolie, altele cu durere – povestile lor.
Sorb cafeaua cea ieftina si ma uit la oameni. Am fumat deja tigara mentolata. Inventez povesti. Stiu ca te deranjeaza cind fac asta, insa am profitat de singuratate si de banca verde. Am profitat de ele ca sa fiu eu, macar pt citeva ceasuri. Sa nu trebuiasca sa renunt la povesti.
Stii ce e mai ciudat? Ca de data asta – doar de data asta – ma bucur nespus de singuratatea de pe banca verde. Gindurile imi tin companie. Ginduri multicolore; ginduri care asteapta sa se prefaca in cuvinte.
Nu e nimic decit obsesia cuvintului...

"Acum tacerea iar spargea alune."
(H. P-Bengescu, Fecioarele despletite)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu