Eugen Ionescu - "Nu"

Urmatorul fragment serveste drept scuza, pretext, drept explicatie suplimentara, ori pur si simplu drept un pasaj dintr-o carte de critica. Un pasaj genial dintr-o carte umana de critica, as adauga. Mereu am preferat cartile umane de critica! Nu am inteles niciodata de ce ne chinuim atit sa ascundem omenescul din noi.

"Am o inteligenta limpede pe care insa o clar-obscurizeaza si o complica opacitatile timiditatii mele: timiditatea este o lupa care da proportii de armasar tintarului. Nu am nici o convingere, nici o morala, nici o constiinta – si tocmai de aceea, probabil, ma intimideaza toate convingerile, toate moralele, toate constiintele. Imi dau seama ca nu trebuie sa am nici un scrupul, nici o pietate si nici o credinta – si nu stiu ce incalificabila slabiciune ma face sa fiu plin de scrupule, de veneratii, de remuscari, de pocainte, de crize, de superstitii. Am remuscari si pentru ce se cade si pentru ce nu se cade. Regret in nopti intregi de framintari o jignire pe care cel vizat nu a simtit-o, o lovitura care nu a durut. Nu am absolut nici o masura si ma razbun crunt, criminaliceste aproape, pentru o gluma – si las sa treaca o injurie grava. Suspectez constiintele clare si sufletele de buna credinta ale prietenilor mei, nu vad strategia care, atit de vizibila, se indreapta impotriva mea. Nu am inteligenta nici unui fel de actiune si intuitiile mele psihologice se incadreaza de fapt in domeniul incontrolabil al fanteziei. Mi-e frica sa fac o mica neplacere oricui: ma rusinez, ma ingrozesc la gindul ca as fi capabil sa o pricinuiesc. In schimb, cu o candoare copilareasca, sint adeseori in stare sa savirsesc acte de cea mai mare rautate, de cea mai mare lipsa de morala intima, oamenilor celor mai apropiati de mine, si am sacrificat, cu o salbaticie neghioaba, prieteniile cele mai necesare sau interesele mele cele mai adinci pentru o neinsemnata, caraghioasa, floricica de vanitate."