Diavolul si bunul Dumnezeu, Sartre

Îmi place de Sartre şi îmi place să citesc orice e scris de el. Momentan am ajuns la Diavolul şi bunul Dumnezeu şi, deşi începutul mi s-a părut cam lent şi confuz, acum nu mă mai satur de piesă şi de Goetz. Însă scena cu leprosul este de departe scena mea preferată din piesa lui Sartre: 

TETZEL: Sînt un om al Bisericii, fraţilor; iar în afara Bisericii nu există iubire. Biserica e mama noastră a tuturor, prin mijlocirea călugărilor şi a preoţilor ei ea împarte tuturor fiilor ei, celor dezmoşteniţi cît şi celor ocrotiţi de soartă, aceeşi dragoste de mamă. (Clopoţei şi huruitoare. Apare leprosul. Ţăranii, cuprinşi de panică, fug în capătul celălalt al scenei.) Ce este?

Preotul şi călugărul se refugiază în biserică. 

ŢĂRANII (arătîndu-l pe lepros cu degetul): Uite, uite; ia seama! Leprosul! 

TETZEL (îngrozit): Sfinte Iisuse!

 Pauză. Goetz se apropie de Lepros.

GOETZ (arătînd spre Lepros, lui Tetzel): Sărută-l! 

 TETZEL:Cîh!

 GOET: Dacă Biserica iubeşte fără scîrbă şi sfială pe cel mai dezmoştenit dintre fiii ei, ce aştepţi ca să-l săruţi? (Tetzel clatină din cap că nu vrea.) Iisus l-ar fi luat în braţe. Eu îl iubesc mai mult decît tine. 

 Pauză. Se duce spre Lepros.

LEPROSUL (printre dinţi): Încă unul care-o să-mi joace scena cu sărutul leprosului.

 GOETZ: Apropie-te, frate.

 LEPROSUL: Asta e! (Se apropie fără bunăvoinţă.) Dacă ţi-e în joc mîntuirea, nu pot să te resping, dar fă-o repede. Toţi sînt la fel: s-ar zice că bunul Dumnezeu mi-a dat lepra dinadins ca să le ofere prilejul de-a dobîndi raiul. (Goetz se apropie să-l sărute.) Nu pe gură! (Goetz îl sărută.)  Cîh! (Se şterge.)

TETZEL (izbucneşte în rîs): Ei, ce zici? Eşti mulţumit? Uită-te la el cum îşi şterge buzele. E mai puţin lepros ca înainte?