Muştele, Sartre

BĂTRÎNA: Ah! mă căiesc, stăpîne, dacă ai şti cum mă căiesc, şi fiică-mea se căieşte, şi ginerele meu jertfeşte în fiecare an o vacă, iar pe nepoţelul meu, care merge pe şapte ani, l-am crescut în căinţă: e cuminte ca o icoană, bălai şi pătruns de pe acum de sentimentul păcatului săvîrşit inainte de-a se naşte.
[...]
JUPITER: Un oraş întreg se căieşte pentru el. Căinţa se măsoară la cîntar. [...] Nu-i judeca pe zei, tinere, au taine dureroase. [...] Pleacă, pentru că altfel ai să-i aduci la pierzanie: dacă-i opreşti din drum, dacă-i abaţi fie şi numai o clipă de la remuşcările pe care le au, toate greşelile făptuite se vor împietri peste ei ca untura sleită. Au cugetul încărcat, le e teamă - dar teama, cugetul încărcat sînt o mireasmă plăcută pentru nările zeilor. Da, zeilor le plac aceste suflete jalnice. Vrei să le răpeşti bunăvoinţa divină? Ce-o să la dai în schimb? O digestie liniştită, tihna morocănoasă a provinciei şi plictiseala, ah! plictiseala zilnică a fericirii.
[...]
JUPITER: Egist, sîntem între noi, regii, şi am să-ţi vorbesc pe şleau: cea dintîi crimă eu am săvîrşit-o, făcîndu-i pe oameni muritori. După aceea, ce mai puteaţi face voi, ucigaşii? Să pricinuiţi moartea victimelor voastre? O purtau în ele, voi nu făceaţi decît cel mult să-i grăbiţi puţin împlinirea.
[...]
JUPITER: Dureroasa taină a yeilor şi a regilor: oamenii sînt liberi. Sînt liberi, Egist. Tu ştii asta, dar ei nu ştiu.
[...]
EGIST: Zeule atotputernic, ce altceva sînt eu decît teama pe care o simt ceilalţi faţă de mine?
 [...]
JUPITER:Din clipa în care libertatea a făcut explozie în sufletul unui om, zeii nu mai pot nimic împotriva lui. Asta-i o treabă omenească, şi numai ceilalţi oameni - numai ei - au căderea să-l lase în libertate sau să-l strîngă de gît.