Muller și fazanul în AltIașul meu

AltIași a fost, pentru mine, o idee grozavă care promitea mult, precum și o modalitate de a mă face să am mai multă încredere în evaluările și părerile mele. Am făcut parte dintr-o echipă de oameni tineri și interesanți, cu energie și proiecte faine. Nu toate s-au concretizat din păcate și, încet încet, echipa s-a dizolvat. Fiecare a fugit pe la slujbele lor, unii și-au găsit rost în alte orașe & țări, alții (eu) au rămas aici și s-au înglodat în muncă.
Mi-am propus să redau și aici experiența AltIași pentru mine. Din 2011 pînă în 2014, mai exact. Am deschis, așadar, seria recenziilor de carte cu Herta Muller.

Omul este un mare fazan pe lume

Omul este un mare fazan pe lume, una dintre cele mai cunoscute scrieri ale Hertei Muller, publicata in 1986 la Berlin, a aparut in colectia fiction a Editurii Humanitas, in traducerea Corinei Bernic.

„Preotul oprise orologiul. Rotile dintate n-aveau voie sa masoare timpul pacatului. Linistea trebuia sa apese acuzator peste sat.” Linistea apasatoare invaluie intregul roman in aceeasi maniera in care a acaparat vietile locuitorilor acestui sat din Romania. O Romanie a timpului oprit in loc; o Romanie a celor care nu isi mai gasesc locul in ea; o Romanie desprinsa parca din pensula lui Dali.

Omul este un mare fazan pe lume prezinta societatea romaneasca a anilor ‘80, cind lupta grea pentru supravietuire ii obliga pe toti sa emigreze. Astfel, Germania devine noul vis american, romanii sperind ca dincolo isi vor recupera vietile si demnitatea la care au fost nevoiti sa renunte in tara lor. Dorinta aceasta devine obsesie pentru cei care inca isi asteapta pasaportul, mai ales ca sint imbatati de libertatea si fericirea ce transpar din scrisorile trimise de consatenii care au reusit sa plece.

Pentru morarul satului, Windisch, actele intirzie, iar asta pentru ca inca nu a inteles cit il costa libertatea, sacii cu faina pe care ii trimite in mod constant autoritatilor locale nefiind de ajuns. Pina cind va fi suficient de puternic – sau de las?! – incit sa accepte pactul faustian cu propria-i libertate, el este cel care percepe cel mai acut degradarea lenta, asteptarea incordata a sfirsitului inexorabil: „De cind vrea sa emigreze, Windisch vede sfirsitul peste tot in sat. Si timpul incremenit pentru cei care vor sa ramina.”

Ranile razboiului au sters granitele temporale, intregul roman fiind construit pe oscilatia permanenta dintre trecut si prezent. Acum Windisch masoara timpul prin intermediul unor simboluri recurente: monumentul eroilor, trandafirii, hirtoapa. Dar ranile razboiului au sters si granitele moralitatii, preotul satului si militianul cerind un pret ridicat si nedrept in schimbul certificatului de botez si al pasaportului.

Ce o distinge pe Herta Muller de ceilalti autori care au scris despre emigratie este stilul, mai precis lirismul concentrat si proza plina de sinceritate, aceasta fiind si motivatia juriului Nobel 2009. Asadar, scriitoarea germana de origine romana ne prezinta povestea familiei Windisch intr-o maniera laconica, ce se apropie intr-o anumita masura de minimalism. Insa proza lui Herta Muller se adreseaza in special celor care au trait aceste experiente comuniste, motiv pentru care unii cititori pot percepe stilul ei ca fiind sarac in semnificatii.

Articol scris de Simona Lozovschi | Dum, 28/08/2011 - 09:23  http://www.altiasi.ro/carte/omul-este-un-mare-fazan-pe-lume