Viata lui Pi: cartea bate filmul? (AltIasi)
Viata lui Pi (2001), a carei reeditare la Polirom s-a sincronizat cu momentul in care pelicula a inceput sa fie difuzata in cinematografe, este o carte care dezamageste. Si asta nu pentru ca Yann Martel nu ar avea talent scriitoricesc ori pentru ca povestea in sine este una dezamagitoare, ci pentru ca pe cit de mult ne seduce la inceput cu proza lui proaspata, amuzanta si promitatoare, pe atit de putin reuseste sa capteze cititorul in a doua parte a cartii. Din pacate, si pelicula (in regia lui Ang Lee) sufera aceeasi soarta.
Imi amintesc ca am pasit cu oarecare indoiala in sala de
cinematograf. Asta dupa ce citisem o cronica a filmului pe un site oarecare - o
cronica ce m-a dus in eroare. Ma asteptam, astfel, la un Robinson Crusoe modern
si m-am bucurat, pe masura ce actiunea se derula inaintea ochilor, sa ma fi
inselat. Insa bucuria a tinut cam jumatate din film; o jumatate superba, de
altfel, care a surprins o Indie exotica, plina de culoare, un protagonist
interesant si un povestitor captivant si amuzant; scene de inceput care,
alaturi de cele de mai tirziu, i-ar putea aduce premiul Oscar pentru cea mai
buna imagine. Insa dupa aceasta prima jumatate, cind actiunea era in toi, bucuria
s-a transformat in indoiala si dezamagire. Apoi in plictiseala si foiala pe
scaun. Am plecat de la cinematograf dezamagita oarecum de film, dar cu speranta
ca romanul trebuie sa fie mai bun.
Astfel, am intimpinat povestea de sub coperta aratoasa (ochii
aproape hipnotizanti ai lui Richard Parker urmarindu-ma pe tot parcursul
romanului) cu incredere si cu putina detasare. Faptul ca stiam firul narativ
mi-a permis sa fiu atenta la alte detalii si sa caut diferentele dintre
pelicula si roman. Pe care le-am si gasit imediat, nu prea multe la numar si
nici prea importante. Regizorul a tinut (si foarte bine a facut!) sa evite doua
episoade destul de suparatoare. Acestea sint momentul in care Pi se intilneste
in mijlocul oceanului cu celalalt naufragiat, care ulterior este devorat de
Richard Parker si impartit cu Pi, precum si scena in care protagonistul maninca
din excrementele tovarasului sau bengalez. Desigur ca aceste episoade neplacute
vor sa ne arate ca in fata supravietuirii toate normele si valorile sociale si
morale dispar, insa ele tot ramin suparatoare, iar noi fara indoiala ca am fi
sesizat si fara ele transformarea lui Pi dintr-un tinar foarte religios si
"foarte" vegetarian intr-un supravietuitor.
Ce a adus in plus Ang Lee, care a mai regizat Brokeback
Mountain (2005) si Hulk (2003), este episodul in care Pi cel adolescent
(interpretat de Suraj Sharma) se indragosteste chiar inainte de a parasi India,
moment deopotriva sensibil si amuzant. Yann Martel nu s-a gindit sa il lege
emotional pe Pi de o tinara; nu l-a facut sa ii promita ca nu o va uita
niciodata si ca o va cauta mereu in inima si in amintirea lui. Dar poate ca
autorul a considerat ca a fost suficient sa-l rupa pe Pi atit de violent de
familia lui si sa-l arunce intr-o barca in mijlocul oceanului cu un tigru
bengalez deloc domesticit, unde l-a uitat 227 de zile!
Pun cartea in biblioteca si simt aceeasi dezamagire pe care
am trait-o atunci cind am plecat din sala de cinematograf. Ce pacat ca Yann
Martel a vrut sa creeze o poveste care sa ne faca sa credem in Dumnezeu,
obiectiv pe care, in ceea ce ma priveste, nu l-a atins. Poate era mai
aproape de el daca aprofunda cumva intrebarile si nelamuririle religioase si
morale ale lui protagonistului, in loc sa testeze limitele protagonistului si
cititorilor sai. Chiar asa, ce pacat ca Pi, baiatul acesta simpatic numit asa
dupa o piscina din Franta, a trebuit sa plece din India!
*Carte oferita prin amabilitatea Editurii Polirom.
Comentarii
Trimiteți un comentariu