joi, 8 aprilie 2010

indignare

in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau. un val de indignare te cuprinde. nu intelegi cum nici macar acum nu poti plinge linistit; cum nici macar acum, cind pt prima data renunti la masca, de teama ca lacrimile o vor strica, nu te poti bucura de fiecare clipa a durerii; cum nici macar acum ceilalti nu te lasa singur. si esti nervos. esti nervos pt ca ai vrut un moment numai al tau, in care sa nu mai stii de nimeni. iti plac oamenii pt ca sint colorati, insa acum ei mai tare te obosesc. ai nevoie de singuratate ca de aer, ori ca de masti.

in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, cineva iti intinde o mina. tu, furios, tai mina aceea. indignarea revine. cum isi inchipuie ei (ei care sint prietenii tai, ei care te cunosc atit de bine) ca in momentele astea ai nevoie de altcineva decit de tine?! cum isi inchipuie ei ca te pot salva scotindu-te la suprafata si nu lasindu-te sa te lupti cu tine?!

auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau. te indignezi. acum nu ai nevoie de alt plinset pt ca asta te-ar ridica la suprafata. pt ca toti stiu ca nu ii poti lasa sa plinga. pt ca trebuie sa fii acolo, linga ei, ori asta te-ar face sa amini inca o data lupta aceea teribila, insa al naibii de interesanta . ei nu pot fi singuri acum. ei au singuratatea in restu zilelor.

asa ca trebuie sa acoperi cu masca lacrimile. nu le poti sterge. poate ca nici nu vrei. le lasi sa inghete pe obraz pina cind ceilalti vor uita de tine si te vei reintoarce, bucuros, la lupta. indignarea nu te paraseste nici acum, insa trebuie sa faci asta pt ca in mijlocul depresiei, in mijlocul tristetii, auzi un plinset. un plinset gol, rotund, care nu mai e al tau.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu