marți, 15 martie 2016

Herta Muller, love at fourth sight

Cu Herta Müller am pățit-o din nou. Am pățit ceva ce rar mi-a fost dat; ceva ce simți doar c-o carte foarte bună: îmi era un dor cumplit de ea fără să-mi fi dat seama. Ca și cu Cărtărescu. Și-am mai pățit o chestie. O iubesc pe Nora Juga, deși încă n-am citit-o. O iubesc pentru traducere:  
Pe o fereastră de bucătărie zboară fumul în stradă, miroase a ceapă prăjită. Deasupra aragazului atîrnă un covor de perete, un luminiș de pădure cu cerb. Cerbul este la fel de brun ca și strecurătoarea cu tăiței de pe masă. O femeie linge o lingură de lemn, un copil stă pe un scaun și plînge. În jurul gîtului îi atîrnă o bavețică. Femeia îi șterge copilului lacrimile de pe obraz cu bavețica.
Copilul e prea mare să mai stea în picioare pe scaun, prea mare să mai poarte bavețică. Pe cotul femeii stă lipită o pată albastră. O voce de bărbat strigă, ceapa pute, stai lîngă oală ca o vacă, îmi iau lumea în cap, mă duc unde-oi vedea cu ochii. Femeia se uită în oală, suflă în fum. Spune cu glas scăzut și hotărît, du-te odată, ia-ți catrafusele și du-te-n mă-ta. Bărbatul o trage de păr, mîna lui o lovește peste față. Pe urmă femeia stă și plînge lîngă copil și copilul tace privind pe fereastră.  (Herta Müller, Încă de pe atunci vulpea era vînătorul

Un comentariu:

  1. Exact la asta ma gandeam si notasem si eu zilele acestea, la liricitatea scriitoarei si/sau a traducatoarei. Cum ar suna aceasta lirism in germana (care nu e cea mai romantica limba de pe pamant), cat de greu este ca acea stare sa fie tradusa in romana ... cat e Muller, cat e Nora Juga, si cat talent trebuie sa aiba traducatoarea pentru ceea ce a creat acolo.

    RăspundețiȘtergere