Povestea asta a Astei

                                                                                                    „Everything is falling, dear 

                                                                                                      Everything is wrong

                                                                                                      It's just history repeating itself

                                                                                                      And babe, you turn me on.” 

                                                                                                            - Nick Cave & The Bad Seeds 

Imaginează-ți că ai 30 și ceva de ani și că bei complet întîmplător o cană cu cicoare ani-lumină după ce ai băut una la fel, aproape întămplător și atunci, în universul cel mai intim al copilăriei tale. 

Imaginează-ți că mergi liniștit prin viață și că te lovește brusc în moalele capului și-a simțurilor o amintire atît de intensă încît te paralizează. 

Că îți duci rutina cea de toate zilele cînd, pe nesimțite, cineva-ceva îți amintește că exiști cu-adevărat. 

Povestea asta a Astei este despre toate astea plus mult mai mult și mult mai bine spus. E despre viață, deci despre moarte. E despre iubire și, deci, suferință. E, ca orice carte de-a lui Stefansson, despre frig, poezie și vin. 

Contrar celorlalte cărți de Stefansson, pe care le-am citit pe nerăsuflate, ca pe-o formă de terapie, povestea asta a Astei nu mai este plasată într-un trecut atemporal, ci în prezent. Al nostru. Pe care îl trăim acum; unii dintre noi neștiind c-o facem. Cu Trump, Twitter, tramvaie, rufe pe sîrmă, iaurt bio, Facebook și sex. 

Postmodernismul ăsta (brutal pentru unii cititori obișnuiți cu ritmul din Trilogia fiordurilor) se traduce prin intertextualitate, schimbări de perspective narative, oscilarea permanentă trecut-prezent și lipsa limitelor. Toate astea pentru a reda angoasa existenței, paralizia emoțională și sentimentul de singurătate, care e cu atît mai puternic simțit în mijlocul mulțimii. 

Legată de stîlp? Bătrîna? Azi ar fi prost văzută treaba asta, chiar pedepsită prin lege? S-ar putea să fie. Da, probabil că și e. Știrea ar ține prima pagina a ziarelor, jurnalele de știri de la televizor ar începe cu ea și Arni n-ar ieși deloc bine cu fața lui aspră, brăzdată de riduri și de toată tăcerea, pe care e așa tentant să o consideri dovadă de sălbăticie. Știrea numărul unu. Mă îndoiesc totuși că cineva s-ar apleca asupra întrebării fundamentale, cine e legat mai strîns de stîlpul ăla, bătrîna, care se bucură de vederea aceea sublimă și lîngă care mai vine cîteodată cîinele să-i țină de urît, sau noi, atît de strîns legați de conformism, de spiritul vremurilor și de toate valorile la care aderăm, în mare parte, fără să gîndim și... dar, da, sînt de acord, o bătrînă legată de-un stîlp ca un animal - nu sună deloc bine. Și totuși, la vremea și prin părțile acelea nu i se părea condamnabil nimănui. Un stîlp masiv înfipt în pămînt din dragoste, și atît, bătrîna legată cu o frînghie făcută din fire de blîndețe și nevoie: legată cînd nimeni nu putea să aibă grijă de ea fiindcă sînt atîtea de făcut, cînd nimeni nu putea să stea cu ochii pe femeia aceea care, în rătăcirea ei, avea obiceiul să se îndepărteze de casă și să dispară. Cu mintea convinsă că e încă tînără și în putere, era în primejdie să se încreadă prea mult în ce mai rămăsese din bietul ei corp sfîrșit. Dar e iunie. 

Povestea asta a Astei este despre fiecare dintre noi. Împreună, ca doi străini care-și așteaptă cana de cafea („E cîteodată dificil, stînjenitor chiar, cînd doi străini trebuie să aștepte împreună să fie gata cafeaua.”), sau separat.  

                                                                                                     „Like a bird on the wire

                                                                                                      Like a drunk in a midnight choir

                                                                                                      I have tried in my way to be free.”

                                                                                                                            - Leonard Cohen

Pentru o recenzie serioasă, recomand citestema.ro