lecturile mele din 2021

Orice sfîrșit e urmat de un bilanț și-o analiză a ceea ce a mers și n-a mers, a ce-a fost memorabil și a ce vrem să uităm, o punere în balanță a valorilor și-un plan de viitor. Pentru mine, asta se întîmplă măcar o dată-n an, cînd trag linie pe goodreads și văd ce-am izbutit. De ceva ani încoace, izbutit e cel mai potrivit verb pe care îl pot folosi legat de lecturile mele. Un citat la care mă (re)întorc o dată la ceva timp, ca un copil plecat de-acasă, este unul din The Ultraviolet Sky, Alma Luz Villanueva: "You know, Rosa, I think we come here - to Earth, I mean - to see if we can love in spite of everything." Așa mă simt de ceva ani încoace și cu cărțile mele, iar bilanțul de pe goodreads e un fel de to see if & what I can read in spite of everything. 

Prin urmare, lecturile mele din 2021 arată așa: 

1. Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu, Despre destin (2020) - Din păcate, deși pe Pleșu și Liiceanu îi urmăresc cu mare interes de fiecare dată cînd am ocazia, această carte reprezintă, din punctul meu de vedere, o modalitate a editurii de a trece peste un an de criză. Această senzație m-a urmărit pe întreg parcursul cărții. Dialogul nu merge niciodată prea departe ca nu cumva să îi fugărească pe cei neinițiați, însă sînt suficiente neologisme și referințe critice interesante încît să incite publicul de nișă. La toate acestea se adaugă numele de pe copertă și, desigur, imaginea cu cei doi surprinși într-o ipostază nu tocmai inspirată. 

2. Hortensia Papadat-Bengescu, Logodnicul (1935) - Despre Hortensia și cît de mult îmi place stilul din romanele ei am scris pe blog acum 11 ani, cînd o comparam în lirism cu Virginia Woolf. Îmi amintesc că m-am simțit ca acasă în poezia din paginile ei, însă de data aceasta, cu Logodnicul, nu a mai fost la fel. Și cred că nu a mai fost la fel din pricina faptului că romanul ei nu mai e de actualitate. Scos din contextul literar al începutului de secol XX și plasat în zbuciumatul an 2021 - foarte bine sintetizat în filmul Don't Look Up, care încă face ravagii și victime - romanul își pierde valoarea. De altfel, același lucru l-am simțit și anul trecut cînd am parcurs Punct contrapunct al lui Huxley (căruia îi mai datorez o șansă). Atunci am scris așa: scoasa din context, isi pierde valoarea. Sint, fara indoiala, unele personaje interesante, care poate ca ar putea traversa granitele temporale, insa a fost o corvoada s-o termin. 

3. David Mitchell, Backstory. A Memoir (2012) - Am citit cîteva cărți de memorii pînă acum, întotdeauna din curiozitate față de persoana în cauză. De cîteva ori m-au apropiat de persoana / personajul stimat. De cele mai multe ori s-a întîmplat opusul. David Mitchell este un personaj cu un cinism și-o inteligență pe care le stimez și pe care îl urmăresc cu drag în mai toate emisiunile britanice în care apare. Totuși, cartea lui de memorii nu m-a încîntat, singurul lucru care mi-a plăcut și cu care m-am identificat fiind plimbările lungi pe jos. Despre carte am scris așa pe goodreads: pînă la urmă, încep să cred că și cei mai amuzanți și inteligenți oameni au o viață plicticoasă de citit: de la David Lodge, epitomul romanului comic, pînă la Neagu Djuvara care a trăit o viață surprinzător de extraordinară. Nici David Mitchell, al cărui fan sînt, nu se dezminte. 

4. Herta Muller, Este sau nu este Ion (2005) - cu Herta Muller am o relație tare specială, iar dacă o mai și prind tradusă de Nora Iuga atunci nici că pot să îmi doresc mai mult! Pe Herta am întîlnit-o prima dată în 2011 cu Omul este un mare fazan pe lume și mi-a plăcut așa mult încît am scris o recenzie pe AltIasi, care marca de fapt începerea colaborării mele cu ei. De atunci am citit Mereu aceeași nea și mereu același neica (despre care am scris pe AltIasi) și Încă de pe atunci vulpea era vînătorul - despre care am schițat cîteva impresii în 2016 pe blog: Cu Herta Müller am pățit-o din nou. Am pățit ceva ce rar mi-a fost dat; ceva ce simți doar c-o carte foarte bună: îmi era un dor cumplit de ea fără să-mi fi dat seama. Ca și cu Cărtărescu. Și-am mai pățit o chestie. O iubesc pe Nora Iuga, deși încă n-am citit-o. O iubesc pentru traducere. 

La titlurile de mai sus se adaugă și Animalul inimii, pe care am citit-o în 2019 și pe care am considerat-o o provocare prea mare pentru mine și, deci, despre care e mai bine să las mai jos doar un citat care marchează cel mai frumos lirismul tomnatic, durerea și minimalismul din scrierile ei:

Mama iubește copilul. Îl iubește ca pe un viciu și nu se poate abține deoarece conștiința ei este la fel de legată de iubire ca și copilul de scaun. 

Anul acesta a fost despre Este sau nu este Ion, o carte pe care a trebuit s-o caut vreo 6 ani ca să o pot cumpăra. Cu această carte m-am întîlnit prima dată în 2014 la Filit, cînd însăși Herta ne-a citit din ea celor mult prea mulți oameni prezenți la Teatrul Național. Din fericire, tot dialogul e pe YouTube, iar lectura din carte începe la 1:15:48. 

Colajele și joaca de-a colajele m-au fascinat de mic copil și mi s-a părut uluitor cum Herta Muller a reușit să facă poezie din frînturi de vorbe și imagini decupate din ziare. Nora Iuga a scris următoarele despre această carte: „Herta Muller isi scoate de sub pat, de sub cap, plaiul cu boi, ia forfecuta de unghii si harst taie cuvintele, le pune’n mojar si face colaje, cofraje, montaje, blocuri cu multe etaje in absurdistan unde urmuz e capitan si limba romana se unduieste sub rasfaturi germane ca o cadina.”

E o carte la care țin foarte mult și la care mă reîntorc o dată la ceva timp cînd simt nevoia să mă uit în oglindă. 

5.Mario Vargas Llosa, Războiul sfîrșitului lumii (1981) - mi-am promis că o să mă reîntorc la Llosa după ce am citit această carte. E o carte de istorie, dar fără să fie părtinitoare. Una dintre lecțiile din ea este că oamenii sînt și cu bune, și cu rele, și că trebuie acceptați așa cum sînt. 

6. Jon Kalman Stefansson, Tristețea îngerilor (2009) - volumul doi al trilogiei pe care o țin în bibliotecă exact ca pe-o sticlă de vin bun pe care o ții pentru ocazii speciale. Primul volum l-am citit în 2020 și am scris atunci că: a fost ca o terapie pentru mine. Pe goodreads am mîzgîlit următoarele: E surprinzator cum o carte de 200 si-un pic de pagini poate contine atit ger, suferinta, atavism si viata. 

Volumul doi l-am citit în 2021, iar pe al treilea l-am programat în 2022. Pînă la urmă, trilogia nu e mai mult decît un bildungsroman, dar e scris al naibii de bine. E ca un cîntec la contrabas care face să îți vibreze fiecare cameră a inimii și fiecare simț.  

7. Ioana Pîrvulescu, Inocenții (2016) - Despre autoare știu că predă literatura română modernă la Facultatea de Litere din București și mi-a plăcut să simt asta citindu-i cartea. Pentru un filolog ca mine este întotdeauna reconfortant să găsesc o carte scrisă de cineva care știe niscaiva teorie literară. În rest, am cîteva lucruri de reproșat personajelor cărții.

8. Cristian Tudor Popescu, Copiii fiarei (2013)- Cartea este o colecție de articole și povești, iar CTP este aproape mereu ca un duș rece și mă întorc o dată la ceva timp la el ca să nu uit sau ca să văd mai clar ce am în fața ochilor. Pe blog am pus un fragment la care mi s-a părut inadecvat să adaug vreun comentariu. 

9. Jack Kerouac, Pe drum (1957) - Eram datoare de mulți ani s-o citesc. Am ales s-o citesc cînd eram eu pe drum și bine am făcut. E o carte reprezentativă pentru generația Beat din America, dar asta știi deja. 

10. Garabet Ibrăileanu - Adela (1933) - Am citit cartea asta din întîmplare, cum de altfel se întîmplă mai mereu cu lucrurile frumoase. Am găsit-o la țară și am citit-o acolo, printre copaci și viață simplă. Și am găsit o carte mică, ușurică, ce e mai mult decît o poveste de dragoste. E despre oameni, neadaptare, societate și nevoi. Și e foarte lin scrisă. 

11. Djuna Barnes, Pădurea nopții (1936) - regret că nu am citit-o în engleză, poate atunci m-aș fi aflat în rezonanță cu ea. În română mi s-a părut că nu are consistență. 

12. Radu Paraschivescu, Recviem vesel pentru tata (2020) - Am citit cartea asta din motivele greșite. Speram să fie terapie. Poate că a fost pentru autor. Eu am citit-o și am lăsat-o, poate în semn de terapie, în camera de hotel unde eram cazată. 

13. Ivo Andric, Cronică din Travnik (1945) - mi-a fost greu s-o citesc, dar nu mi-a displăcut. E o carte despre o cultură și societate necunoscute mie, ceea ce mi-a plăcut, și e fix ce zice în titlu: o cronică din Travnik. 

14. Milan Kundera, Ignoranța (2000) - În 2017 am citit The Book of Laughter and Forgetting, pe care o plasasem atunci în topul cărților care m-au impresionat, imediat după Lupul de stepă, Hesse. Și Ignoranța mi-a plăcut mult. Și mi-a plăcut să discut despre ea la clubul de carte și să văd cum poate fi interpretată din mai multe perspective și că de fapt nu e doar o carte despre expați și dezrădăcinare, ci una despre oameni.   

15. Ernest Hemingway, The Snows of Kilimanjaro and Other Stories - Îl prefer pe Hemingway ca scriitor de romane decît ca scriitor de nuvele, totuși mă regăsesc întorcîndu-mă din cînd în cînd la minimalismul lui. Acest volum de nuvele este, ca mai toată opera lui, chintesența ideilor lui despre viață și cuprinde în fapt portrete și imagini ale vieții în toată cruzimea ei. Hemingway nu cruță pe nimeni. E nemilos cu el, cu oamenii din jurul lui, cu personajele și cu cititorii, iar opera lui e ca o lecție de viață, după cum se poate observa și din dialogul de mai jos dintre un tată și fiul său: 

'Do ladies always have such a hard time having babies?' Nick asked.

 No, that was very, very exceptional.' 

'Why did he kill himself, Daddy?' 

'I don't know, Nick. He couldn't stand things I guess.' 

'Do many men kill themselves, Daddy?'

 'Not very many, Nick.' 

'Do many women?' 

'Hardly ever.'

'Don't they ever?' 

'Oh, yes. They do sometimes.' 

'Daddy?' 

'Yes.' 

'Where did Uncle George go?' 

'He'll turn up all right.' 

'Is dying hard, Daddy?' 

'No, I think it's pretty easy, Nick. It all depends.' 

They were seated in the boat, Nick at the stern, his father rowing. The sun was coming up over the hills. A bass jumped, making a circle in the water. Nick trailed his hand in the water. It felt warm in the sharp chill of the morning. In the early morning on the lake sitting in the stern of the boat with his father rowing, he felt quite sure that he would never die.

 Hemingway mereu te învață ceva despre cît de dură e realitatea înconjurătoare. Te învață să fii puternic și să supraviețuiești. 

Întocmai precum Carver. Doar că la Carver nu e despre the survival of the fittest sau despre hunter-prey, ci despre viață ordinară. Și oameni. Cu bune și cu rele. Am mîzgîlit ceva despre asta prin 2011.

Trăgînd linie, din acest 2021 rămîn cu sentimentul de G R A T I T U D E descris pe blog aici și, desigur, cu Herta, Jon Kalman Stefansson și Kundera. Pe scurt, cu cine îmi amintește cel mai mult de mine.