Inventar cărți (2023)

 Ciudat, amețitor, eclectic, 2023 a adus provocări (chiar și) la nivelul lecturilor și mai puține întâmplări frumoase ca 2022. Cu mai puține coincidențe, mai multe blocaje, memoria afectată de anumite evenimente, lista cărților parcurse arată așa: 

1. Panait Istrati, „Chira Chiralina”, „Moș Anghel”, „Trecut și viitor”, „Nemurire”, „Pescuitorul de bureți”, „Codin”. Pe Panait Istrati l-am descoperit relativ recent, iar scrierile, prieteniile și viața lui sunt atât de unice încât merită citite în orice moment. De altfel, Panait Istrati este și unul dintre motivele pentru care Brăila îmi este dragă. 

2. Iulian Ciocan, Iar dimineața vor veni rușii - deși nu la fel de bună precum Înainte să moară Brejnev, despre care scrisesem cândva că „este o carte despre viata dezgolita de patetic; viata pusa fata in fata cu imaginea ei in oglinda, iar Iulian Ciocan este un scriitor onest, proaspat, care nu isi amageste cititorii oferindu-le finaluri fericite in care acestia sa isi poata uita propriile vieti anoste si pline de automatisme”, merită citită, cu atât mai mult cu cât trăim un timp în care distopia imaginată de autor a devenit realitatea de la televizor. 

3. Ismail Kadare, Fiica lui Agamemnon și Succesorul. Pentru cititorii din România, cartea aceasta e mai aproape de casă, de istoria și amintirile noastre decât poate am dori. Este o carte despre putere, sacrificiu și vină, atât colectivă, cât și individuală:

De fapt, aici era vorba despre altceva. Ceva de o mie de ori mai dureros și la fel de secret. Era chinul meu, despre care mă jurasem să nu povestesc nimănui, până la ultima suflare. Obsesia mea legată de artă. Pe care o trădasem. Făcuserăm cu toții același compromis, iar pentru trădarea noastră ne-am găsit in corpore aceeași justificare: epoca în care trăiam. Acesta era alibiul nostru comun, perdeaua noastrp de fum, scuza în fața propriei conștiințe. Exista realismul socialist, firește, existau reguli stricte, mai mult decât atât, canoane, și totuși, câteva linii armonioase am fi putut pune pe hârtie, chiar întâmplător, ca în vis. Dar am avut mâinile legate, pentru că, de fapt, sufletele noastre erau încătușate. 

 4. Nichita Danilov, Simfonia mută este, în fapt, un poem suprarealist despre care am notat că este „un exponat al picturii metafizice propusă de Giorgio de Chirico (pictor de altfel menționat în mai multe rînduri în carte):

 Între timp, la colț se aprinseseră felinarele. Lîngă stîlp, am văzut o femeie ce-și deșira fața ca pe un         ciorap. Cîinele se apropie tiptil de ea și, ridicînd elegant piciorul dindărăt, îmbrăcat în pantaloni de         pijama, urină pe rochia ei de catifea. Femeia scoase un țipăt și trupul ei se sparse în bucăți. O lumină     densă, tăiată în fîșii, se scurgea din cer, amestecată cu litere.”

Nuvela mea preferată din volum este „Așteptare” și este și motivul pentru care nu regret provocarea de a fi citit o carte atât de suprarealistă și, pe alocuri, halucinantă. Ce-mi place cel mai mult este că retrăiesc nuvela aproape mereu când sunt în zona din oraș în care profesorul de logică Oleg Fortunatov aștepta tramvaiul. 

5. Tudor Arghezi, Ochii maicii domnului 

6. Saul Bellow, Trăiește-ți clipa 

7. Mircea Eliade, Nuntă în cer   

8. Anne Frank, The Diary of a Young Girl. Avem datoria morală să citim această carte, indiferent de vârstă. 

9. Mario Vargas Llosa, Paradisul de după colț. Mi-ar fi plăcut să încropesc ceva pe blog despre cartea aceasta. Am vrut să povestesc despre efectul imaginilor, culorilor și tablourilor surprinse de Llosa, însă nu am reușit. Paul Gauguin și mătușa sa, Flora Tristan, au fost două personaje și personalități pe cât de enervante, pe atât de fascinante. 

Blue roofs of Rouen (1884)

10. Geo Bogza în dialog cu Diana Turconi, Eu sunt ținta. Deși pe alocuri mi-a displăcut stilul autoarei și poate și felul în care a abordat anumite subiecte, recomand cartea tuturor celor interesați să descopere un Geo Bogza uman, vulnerabil și puternic deopotrivă, irascibil și sensibil. 

11. Jose Saramago, Eseu despre luciditate (Seeing). Saramago rămâne unul dintre scriitorii mei preferați, deși volumul acesta, o continuare la Eseu despre orbire (Blindness), nu este la fel de spectaculos. 

12. John Steinbeck, East of Eden - o carte pentru care nu există nicio scuză să n-o citești. Este despre istoria omenirii și umanitate; despre fiecare dintre noi, traversat de dualități, dar și despre prietenie (sub forma mai puțin importantului personaj Dessie, pe care trebuie să ai noroc să îl întâlnești în viața reală).

13. Florian Illies, 1913. Vara secolului

14. Jose Luis Peixoto, Autobiografia - O carte care prezintă un alt om marcat de norocul de a-l fi întâlnit pe Saramago.    

15. Sjon, Vulpea albastră - este o carte sensibilă, despre viața autentică, și e scrisă pe același fundal de frig și poezie precum cărțile lui Jon Kalman Stefansson.  

16. Jonathan Franzen, Freedom. Am avut prea multe așteptări de la cartea aceasta. Din motivele greșite. Am găsit în schimb o carte care m-a chinuit pe alocuri și poate, uneori, vina a fost a mea.

17. Panait Istrati, Viața lui Adrian Zografi 

18. Narine Abgarian, Simon. Cartea aceasta mi-a adus multă alinare, mai multă ca Din cer au căzut trei mere. Poate pentru că am citit-o când aveam mai mare nevoie de ea.   

19. Eric-Emmanuel Schmitt, Răzbunarea iertării. Cu siguranță nu sunt genul de cititoare căreia această carte i se adresează. Mulți ani am evitat să mă apropii de Schmitt, dar anul acesta mi-au plăcut așa de mult momentul și ocazia cu care am primit cartea încât mi-am promis s-o citesc. Am făcut-o și nu știu când m-aș mai întoarce la el. E genul de scriitură pe care l-am întâlnit în Zuleiha deschide ochii a lui Guzel Iahina, deși aceasta din urmă mi-a plăcut mai mult, iar frazele „Nu-i fericită, nici vorbă. Dar îi e bine.” încă produce reverberații. Am și scris despre ea pe blog. 

20. Mario Vargas Llosa, Povestașul - o încercare literară care mi-a plăcut mai puțin a unuia dintre cei mai prolifici scriitori și cei mai buni naratori. 
 

Trăgând linie, mă bucur să descopăr că am în lista pe anul 2023 două volume de Panait Istrati și două cărți de Llosa. Mă mai bucur și că întâmplarea a făcut să citesc cărți de la care am avut de învățat despre lume și despre mine. 

Aștept cu mare curiozitate provocările lui 2024 în materie de cărți și viață, și resimt puternic ce am notat în 2021 despre cărți, viață și timp: 

Orice sfîrșit e urmat de un bilanț și-o analiză a ceea ce a mers și n-a mers, a ce-a fost memorabil și a ce vrem să uităm, o punere în balanță a valorilor și-un plan de viitor. Pentru mine, asta se întîmplă măcar o dată-n an, cînd trag linie pe goodreads și văd ce-am izbutit. De ceva ani încoace, izbutit e cel mai potrivit verb pe care îl pot folosi legat de lecturile mele. Un citat la care mă (re)întorc o dată la ceva timp, ca un copil plecat de-acasă, este unul din The Ultraviolet Sky, Alma Luz Villanueva: "You know, Rosa, I think we come here - to Earth, I mean - to see if we can love in spite of everything." Așa mă simt de ceva ani încoace și cu cărțile mele, iar bilanțul de pe goodreads e un fel de to see if & what I can read in spite of everything.